Pascal Bentoiu s-a născut la 22 aprilie 1927, în București. Studiile muzicale le-a urmat în București (1943-1948) cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, orchestrație, compoziție), Faust Nicolescu (teorie-solfegiu), Vasile Filip (vioară) și Theophil Demetriescu (pian). În paralel a urmat și Facultatea de Drept din București (1945-1947).
Între 1953-1956, a activat ca cercetător științific la Institutul de Folclor din București, dedicându-se, ulterior, în întregime vocației de compozitor.
A scris studii, eseuri, cronici muzicale, articole, recenzii, note critice în ''Muzica'', ''Studii de muzicologie'', ''Revista de folclor'', ''Luceafărul'', ''Contemporanul'', ''Astra'' (Brașov), ''Tribuna'' (Cluj Napoca), ''România liberă'', ''Scânteia'', ''România literară'', ''Revue Roumaine'' etc. A susținut conferințe, prelegeri, comunicări științifice, concerte-lecții, emisiuni de radio și televiziune. A făcut parte din jurii naționale de concursuri muzicale. A realizat culegeri de folclor și transcrieri.
A fost secretar al Secției de muzică simfonică, muzică de cameră și operă din cadrul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1968-1973), fiind primul președinte al acesteia între 1990-1992.
Exeget al creației enesciene, Pascal Bentoiu este totodată cel care a orchestrat partiturile Simfoniilor a IV-a și a V-a și a reconstituit după schițe Poemul simfonic ''Isis'' de George Enescu. A scris, de asemenea, romanul biografic ''Capodopere enesciene'' (1984), care a fost tradus în limba engleză de pianista de origine română Lory Wallfisch, și lansat de editura The Scarecrow Press Inc., în 2010, sub titlul ''Masterworks of George Enescu: A Detailed Analysis''.
Muzicianul a compus trei opere — ''Amorul doctor'' (1964), ''Hamlet'' (1969) și ''Jertfirea Ifigeniei'', cea din urmă fiind prima operă radiofonică românească (1968)—, opt simfonii, patru concerte și șase cvartete de coarde, pe lângă alte lucrări originale. Premiera absolută a operei ''Hamlet'' a avut loc la Marsilia, în Franța, la 26 aprilie 1974, în timp ce premiera românească a avut loc la 26 septembrie 1975, la Opera Română din București.
Post-enesciană ca expresie, muzica lui Pascal Bentoiu se remarcă prin coeziune stilistică, dar și prin subtilitatea și profunzimea ideaticii muzicale.
În paralel cu activitatea de compozitor a publicat și o serie de cărți: ''Imagine și sens'' (1971), ''Gândirea muzicală'' (1975), ''Breviar enescian'' (2005), ''Opt simfonii și un poem'' (2007).
I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică din București, al Academiei de Muzică ''Gh. Dima'' din Cluj și al Universității din Iowa.
A fost distins cu numeroase premii, printre care: Premiul de Stat (1964), Premiul internațional ''Italia'' al Radioteleviziunii italiene (RAI) din Roma (1968), Ordinul Meritul Cultural cl. a III-a (1969), Premiul internațional ''Guido Valcarenghi'' din Roma (1970), premiile Academiei Române (1974, 1986) și Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1971, 1975, 1978, 1979, 1980, 1983, 1985, 1987), Premiul Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori ANUC (1992), Ordinul Național ''Serviciu credincios'' în grad de Mare Ofițer (2000), Steaua României în grad de Mare Ofițer (2007).
