Am trecut prin trauma solarului vertical şi nu mi-a plăcut

27 Iun 2016 | scris de Luiza Moldovan
Am trecut prin trauma solarului vertical şi nu mi-a plăcut
Detest cabinele, de orice fel. Detest cabina de duş şi cabina de probă. 
 
Dar nu pentru că sînt claustrofobă, ci pentru că nu-mi place punct. 
 
De cîte ori sînt cu fiică-mea într-un lift, îmi spune c-ar fi bine să ne facem culcuş acolo. 
 
“N-ar fi o idee prea bună”, îi răspund mereu. 
 
Nu sînt claustrofobă. Nu sînt nici agorafobă. N-am nici un tip de fobie.
 
Sînt o tipă simplă, aproape cumsecade. Vorbesc urît şi iert repede. 
 
Nu ţin la supărare. Azi, însă… azî, însă… hm…. Azi, însă…. 
 
Azi a fost prea de tot. 
 
Am trecut prin trauma solarului vertical şi nu mi-a plăcut. Azi am schimbat solarul. 
 
Deci am trecut de la orizontal la vertical fără perioadă de tranziţie. 
 
Normal, pentru că nu există solar oblic, dohhh…. Sau poate există şi nu ştiu io.
 
Zic “hai să mă mai bronzez şi eu puţin, că uite ce albă sînt, mai mare ruşinea!
 
Tipa de la solar mă bagă în cameră şi mă lasă în plata Domnului. 
 
Cînd văd cabina ca de duş înţeleg că acolo tre să intru. 
 
“E vertical”, îmi face, închizînd uşa după ea. 
 
Gizăs! 
 
Cine? Eu? Claustrofobă? Neaaaah!
 
Nu mă panichez. Mă bag, căci sînt vitează. 
 
Sînt foarte curajoasă. Dac-aş fi trăit pe vremea lui Ştefan cel Mare, eram oştean premiat cu premii internaţionale. 
 
Cînd striga el “La război, oştenii mei”, io săream prima la luptă. 
 
Aşa că a se scuti cu claustrofobia!
 
Ȋmi spun în gînd că facem în fiecare moment alegeri şi că, dacă, aleg să-mi fie frică, d-apăi o  să-mi fie frică, dacă aleg să nu-mi fie frică, atunci n-o să-mi fie frică. 
 
Şi, oricum, îmi spun, oricum, eu nu sînt calustrofobă din fire. 
 
Mă bag în sicriul ăla vertical, care ururie şi care n-are nici măcar muzică. 
 
Mă-nchid şi mă las în voia neoanelor. 
 
Pentru că, nu-i aşa, vreau să mă bronzez în zece minute cît alţii-ntr-o viaţă. 
 
Deci nu c-aş fi într-un sicriu, nu asta-i problema. 
 
Problema e că se-nchide de tot uşa. 
 
Aia e problema mare de tot. Stau cu ochii în neon şi-mi imaginez cum se blochează uşa şi nu mai pot să ies de acolo. 
 
Pot să pun pariu că s-a mai murit aşa! O piţipoancă demnă, aşa ca mine, s-a băgat ca proasta în solarul vertical care se-nchidea de tot şi a stat la neon ca să-şi facă pielea neagră.
 
Mai mult ca sigur că se panicase în ultimele ei clipe de viaţă, încercînd să iasă din solar, fără sorţi de izbîndă.
 
E clar că se moare aşa zilnic dar se muşamalizează totul, pentru că totul a devenit o chestiune de politică. 
 
Mai mult ca sigur că Băsescu e de vină!
 
Stau în solarul vertical şi mă gîndesc că dacă s-a blocat uşa? 
 
Eu o să ard aici, de neoane, încercînd zadarnic să ies. 
 
N-o să mă audă nimeni cînd o să strig, pentru că m-am şi încuiat cu cheia pe dinăuntru şi n-o să mă audă nimeni.
 
Mă văd peste o juma de oră, carbonizată de neon, fără oxigen, zăcînd liniştită, atîrnată de mîner, pe dinăuntrul uşii. 
 
Neoanele se joacă peste trupul meu mort şi carbonizat, deja, în timp de uşa camerei în care mă aflu rămîne închisă. 
 
Lumea a uitat că sînt acolo, astfel că deja intru în putrefacţie. Doar mirosul de hoit le atrage atenţia la fetele alea că deva e în neregulă la solar. Peste două săptămîni!
 
Nu. Asta e doar în capul meu! 
 
Nu se poate, eu nu sînt claustrofobă! 
 
Eu n-am nici o problemă cu spaţiile închise! Dacă doar puţin rămînea, totuşi, deschis, ca la ăla orizontal la care mă duceam de obicei….!
 
Dar nu! Stau în sicriul ăsta vertical, aşteptînd să treacă zece minute. 
 
E foarte, foarte grav ce mi se-ntîmplă. Dacă nu se mai deschide uşa? 
 
Dacă toate gîndurile mele sînt, de fapt, o premoniţie sinistră? Dacă îngerul meu păzitor încearcă să-mi spună ceva şi eu mă încăpăţînez să nu-l ascult?
 
Oare cîte minute mai am? Băăăăăi, da greu mai trece timpul! Nu mai resist şi apăs pe butonul de oprit dar butonul nu m-ascultă. 
 
Şi muzica….! Nu e nici măcar muzică! E clar! Băsescu şi-a propus să mă omoare cu solarul!
 
După ce or să mă descopere, or să facă emisiuni în care or să se-ntrebe dacă a fost sinucidere sau accident ca la Condrea. 
 
Or s-aducă martori să mă identifice, pentru c-o să fiu de nerecunoscut!
 
Prietenele mele s-ar împărţi în două tabere. Unele ar spune că nuooooo…. Nu sînt eu genul suicidar! 
 
Iar altele ar zice că am o structură depresivă foarte bine ancorată în personalitatea mea şi că e foarte probabil ca eu să-mi fi dorit să mor carbonizată, blocată
într-un solar în care e o temperatură infernală. 
 
Ȋn fond, dacă unii se sinucid cu maşina pe autostradă, de ce alţii nu s-ar sinucide cu solarul?
 
Nu mai pot. Vreau să ies, chiar dacă cele zece minute nu s-au terminat. 
 
Ȋmi pare aim sori, nu mai pot să mai stau. Dar uşa! Uşa! Nu se deschide uşa!
 
Doamne şi Măicuţa Domnului, iertaţi-mă, că mult am greşit! 
 
Se spune că visele pot deveni realitate???? De ce nu şi coşmarurile???? 
 
Deci, cum am preconizat, am rămas blocată în solarul vertical şi acum o să strig aiurea după ajutor, pentru că n-o să mă audă nimeni. 
 
Ȋn restul salonului muzica e dată tare, iar aici bate vîntul din solar, lucru, din nou, zgomotos!
 
Deci pîn-aici mi-a fost!
 
Trag de uşă şi uşa nu se deschide. Mă uit împrejur, caut un mecanism, simt că mă sufoc, m-am ars! M-am ars la propriu! 
 
Ce mi-o fi trebuit să mă bronzez? Solar îmi trebuie mie? 
 
Că am copil mic acasă! Sînt o mamă-piţi, sînt o mamă-piţi care face multe prostii, în loc să fie un exemplu bun pentru copilul ei. 
 
Sînt o mamă-piţi fără discernămînt!
 
Piele neagră mi-a trebuit, că parcă m-alege cineva! Nu mă mai alege nimeni niciodată! Cu cine s-o mai duce la solar în viaţa lui!
 
Ȋn sfîrşit, s-a deschis uşa! Era o chestie simplă, trebuia să trag înspre mine! 
 
Am ieşit! Am ieşit! Sînt liberă! Viaţa e frumoasă! 
 
Sînt liberă! Cu cine s-o mai duce la solar în viaţa lui!
 

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră