Prima TV lansează grila de toamnă. Ce emisiuni revin?

07 Sep 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Prima TV lansează grila de toamnă. Ce emisiuni revin?

Toamna aduce în grila Prima TV sezoane noi ale programelor consacrate ale postului: Schimb de mame, Mama mea gătește mai bine, Trăsniţii, Cronica Cârcotaşilor, La TV, Dosarele DNA. Toate acestea revin pe micile ecrane începând cu 12 septembrie.

Prima TV își lansează grila de toamnă cu cel de-al treilea sezon al emisiunii Mama mea gătește mai bine, show-ul care pune pe jar echipele venite să se lupte contracronometru pentru a găti cel mai bun preparat. Difuzată din 12 septembrie, de luni până vineri, de la ora 19.30, emisiunea prezintă concurenți care vor arăta un mare apetit pentru a câștiga. Va exista și o noutate a sezonului despre care juratul emisiunii, maestrul bucătar Horia Vîrlan, ne spune: “În prim plan vom avea o lingură buclucașă. Aceasta îmi dă posibilitatea să ofer o nouă șansă unei echipe care m-a impresionat. Astfel, aceasta poate reveni în emisiune pentru a lupta din nou. Totul este să mă convingă că merită lingura”.

Cronica Cârcotașilor, revine cu forțe proaspete la Prima TV miercuri, 14 septembrie.
Emisiunea prezentată de Ioana Petric, Codruț Keghes (Cătălin Dezbrăcatu') și Șerban Huidu va fi difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20.30. “Cronica merge înainte și intră în al 32-lea sezon, poate doar Teleenciclopedia să ne depășească. Apropo de Teleenciclopedia! Veți vedea că la lansare avem o idée interesantă despre cârcotatus amuzantus lolus care din cretacic face emisiuni de opinii” ne spune cârcotașul suprem, Șerban Huidu. (vezi video aici)

Duminică, 18 septembrie, debutează noul sezon Schimb de mame, care va fi difuzat de la ora 20.30. În fiecare duminică, româncele vor face schimb de familii și vor lupta, la Prima TV, pentru titlul de „cea mai bună mamă”. Mai mult, fiecare dintre protagonistele noului sezon are posibilitatea de a câștiga titlul de “Prima Mamă” și premiul în valoare de 2500 de euro care va fi stabilit prin votul telespectatorilor la sms 1444. (vezi video aici)

Luni, 19 septembrie revine, începând cu ora 21.30, în grila Prima TV, emisiunea Dosarele DNA, prezentată de Marius Saizu care spune povestea cazurilor sigilate de corupție și a fraudelor de miliarde de Euro care se află pe masa DNA.

Din 26 septembrie te așteaptă gașca trăsnită la Prima TV. De luni până miercuri, de la ora 22.30 vin noi episoade ale singurului serial românesc care a intrat în Cartea Recordurilor, Trăsniții. Astfel, Pupăză, Ema, Gogoașe și Vandame dau startul unui nou sezon de aventuri „trăsnite” iar sitcomul La TV revine pe micile ecrane de joi, 29 septembrie.

Din grila de toamnă, la Prima TV nu vor lipsi serile filmului românesc unde telespectatorii pot urmări actori români în pelicule care au făcut istorie în cinematografia autohtonă. Astfel, veți putea vedea, printre altele: Astă seară dansăm în familie, Grăbește-te încet, Crucea de piatră, Actorul și sălbaticii, BD în alertă, BD la munte și la mare, BD intră în acțiune, Asfalt tango, Pădureanca.

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră