Campania „Oamenii Timpului” ajunge luni, 6 iunie, la Craiova

03 Iun 2016 | scris de Cristi Ionescu
Campania „Oamenii Timpului” ajunge luni, 6 iunie, la Craiova

Sala Acad. Dinu C. Giurescu a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” va găzdui, luni, 6 iunie, de la ora 12:00, lansarea celei de-a III-a ediţii a competiţiei „Oamenii Timpului” care îşi propune să răsplătească şi să promoveze vârfurile vieţii culturale şi sociale. În urma campaniei, care va cuprinde etapele de nominalizare, vot al publicului, precum şi de jurizare, la finalul anului vor fi acordate, în cadrul unui eveniment de înaltă ţinută, zece premii unor personalităţi sau organizaţii din plan local, naţional şi internaţional, care pe parcursul ultimului an (octombrie 2015 - septembrie 2016) și-au dovedit excelența. Categoriile vizate sunt: Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat.
Ediția a III-a a extins Campania la nivelul întregii țări, precum și în Republica Moldova, regiunea Cernăuți și diaspora. În acest scop au fost create opt centre de monitorizare (Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Sibiu, Piatra Neamț și Timișoara), în care vor funcționa echipe de lucru care vor asigura competiţiei un caracter unitar. Publicul din întreaga țară și din afara ei va avea posibilitatea de a propune, pe platforma www.oameniitimpului.ro, nominalizări pentru fiecare dintre cele 10 categorii supuse jurizării.

 La a II-a ediţie a Galei, din 800 de nominalizați propuși prin accesarea platformei online www.oameniitimpului.ro au fost selectați printr-o etapă de prejurizare 80 de finaliști (câte zece pentru fiecare județ în parte, corespunzător celor zece categorii prezentate). Aceștia au beneficiat de peste 200000 de voturi online din partea susținătorilor. La Gala finală, zece personalități dintre cei 80 de finaliști au primit Trofeul „Oamenii Timpului” (Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași”), intrând în Comunitatea cu același nume.

Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociaţiei Revistei „Timpul” şi beneficiază în 2016 de o recunoaştere extraordinară din partea unora dintre instituţiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului” RO+. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră