Alexandra Nechita, la Smart FM, in emisiunea Rodicăi Mandache, “Chipuri fără mască” (VIDEO)

21 Iul 2017
Alexandra Nechita, la Smart FM, in emisiunea Rodicăi Mandache, “Chipuri fără mască” (VIDEO)

Pentru cei mai multi dintre noi, Alexandra Nechita, cunoscuta in intreaga lume drept “Micuta Picasso” nu ar mai avea nevoie de vreo prezentare. Vom vorbi despre cele mai importante realizari ale ei de-a lungul timpului,  asumandu-ne sa nu fim chiar la curent cu toate reusitele ei, in special cele de data recenta. In premiera la un post de radio, ea, Alexandra Nechita, va fi prezenta vineri, la ora 13,00, in emisiunea “Chipuri fara masca”, realizata de Rodica Mandache.

“A fost ca o cometa, cand am vazut-o prima data, intr-o emisiune a lui Marius Tuca: cred ca avea vreo opt ani, mi-a ramas in minte siguranta cu care spunea ca e romanca, ca tot ce face – face pentru tara ei, desi era doar un copil. Cand am intalnit-o acum, m-am blocat, desi eu ma blochez rar, pentru ca avea aceeasi siguranta si naturalete care n-au nimic de-a face cu reusita, rar vezi oameni plin de bani, de succes ca sunt atat de firesti. Alexandra Nechita este genul de artist de la care afli ceva fabulos doar privind-o, ca si cum te-ai uita la un portret sau ai citi o carte care-ti aduce revelatii. Ea este un om care-ti provoaca revelatii. Cred ca sunt foarte norocoasa ca vine in emisiunea mea, in aceasta vara prafoasa, dusmanoasa, care parea sa nu aduca nimic bun`’, spune realizatoarea emisiunii “Chipuri fara masca”, actrita Rodica Mandache.

Copil fenomen cu un talent extraordinar in pictura si sculptura, Alexandra s-a nascut in urma cu 32 de ani la Vaslui, a plecat la un an si jumatate din tara in Statele Unite, si a fost rapid mediatizata multumita tablourilor sale extraordinare pe care le semna. La doi ani lucra in creion si cerneala. A vandut picturi in valoare de 10 milioane de dolari pana a implinit zece ani, iar cariera sa a evoluat fulminant, picturile si sculpturile sale fiind apreciate în expoziţii şi galerii de artă pe toate meridianele, iar printre admiratorii ei declaraţi se numără regina Angliei şi împăratul Japoniei, Tony Blair şi Oprah Winfrey, Larry King şi Phil Collins, Catherine Deneuve şi Lionel Richie. A absolvit UCLA, “Arte frumoase”, s-a casatorit si are o fetita de doi ani, care vorbeste perfect romaneste.

Acum, s-a intors in Romania dupa o absenta de opt ani. Pe langa toate calitatile, Alexandra Nechita este si o femeie extrem de frumoasa si este renumita pentru actele sale filantropice. Considera ca a ramas un om cu picioarele pe pamant si ca ar fi putut sa-si piarda busola de-a lungul vremii, daca nu ar fi existat mama si bunicii ei, care i-au acordat o atentie extrema.

La vizita trecuta in tara, Alexandra spunea: “În primul rând, sunt o persoană destul de dificilă. Pe lângă altele, mai e şi prima mea iubire, arta mea, şi când mă hotărăsc să nu te văd pentru două-trei zile, să nu te plângi şi să nu aştepţi să te sun să-ţi explic de ce de zece ori! Sau câte o săptămână-două sunt plecată, deci nu am o viaţă stabila”. Intre timp, lucrurile par a se fi schimbat, Alexandra canalizandu-si intreaga atentie catre fiica sa.

Vineri, la ora 13,00, “neascultatorii” Smart FM vor afla chiar de la Alexandra Nechita noutatile privind cariera sa profesionala, dar si despre viata personala a acestei artiste extraordinare.

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră