Pro TV, lider absolut de audienţă de 1 decembrie!

02 Dec 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Pro TV, lider absolut de audienţă de 1 decembrie!

Românii au petrecut 1 decembrie cu Pro TV! Întreaga zi, Pro TV a avut programe speciale de sărbătoare, iar milioane de telespectatori au urmărit poveşti de viaţă extraordinare, transmisiuni în direct, s-au distrat alături de îndrăgitele personaje din serialul de comedie Las Fierbinţi şi de vedetele Pro TV şi au trăit emoţia la intensitate maximă.

Pe parcursul întregii zile, Pro TV a fost lider incontestabil de audienţă pe toate categoriile de public şi a înregistrat 6.8 puncte de rating şi 28.7% cotă de piaţă pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de două ori mai mult faţă de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3.4 puncte de rating şi 14.4% share.

În prime time, Pro TV a continuat în acelaşi spirit, a fost lider absolut de audienţă pe toate categoriile de public şi a înregistrat în prime time 16.7 puncte de rating şi 37.7% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de aproape trei ori mai mult faţă de locul secund, care a obţinut 5.8 puncte de rating şi 13.2% share.

Andreea Esca a spus, pentru a 21-a oară, Bună seara, România! Bună seara, București!, la ora 19:00 şi le-a adus românilor, de la pupitrul Ştirilor Pro TV, subiecte impresionante şi poveşti de succes ale unor oameni care au reuşit să ducă numele ţării noastre pe cele mai înalte culmi. Ediţia Ştirilor Pro TV de 1 decembrie a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, 13.8 puncte de rating şi 36.8% share.

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră