Schimbare radicală. Dieta care te ajută să slăbeşti fără să renunţi la desert

07 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Schimbare radicală. Dieta care te ajută să slăbeşti fără să renunţi la desert

Experţii au creat o nouă dietă, fundamentată ştiinţific, bazată pe un conţinut scăzut de carbohidraţi, dar care nu exclude desertul din meniu, relatează asianage.com.

Organizaţia Commonwealth Scientific and Industrial Research (CSIRO) a lansat o carte în care publică o dietă bogată în proteine şi cu conţinut scăzut de carbohidraţi care îi ajută pe oameni să slăbească şi să se menţină sănătoşi. 

Profesorul asociat Grant Brinkworth, coautor al dietei, a explicat pentru Daily Mail Australia că noul regim alimentar are un conţinut scăzut de carbohidraţi, dar e bogat în proteine şi grăsimi nesaturate, ceea ce reprezintă o schimbare radicală faţă de majoritatea dietelor tradiţionale.

Este de la sine înţeles că o dietă săracă în carbohidraţi şi bogată grăsimi nesaturate sănătoase cum ar fi măslinele şi avocado nu pot face decât bine organismului. În cadrul unui studiu, un grup a fost supus unei diete tradiţionale bogat în carbohidraţi şi sărac în grăsimi, iar un altul, unei diete sărace în carbohidraţi şi bogată în grăsimi. 

Toţi participanţii la studiu erau supraponderali sau obezi şi au fost diagnosticaţi cu diabet de tip II. În timp ce ambele grupurui au înregistrat scăderi semnificative şi egale de greutate, rezultatele arată că grupul supus dietei sărace în carbohidraţi a avut şi alte beneficii, cum ar fi reducerea cu 40% a medicaţiei pe care o avea de luat. 

Studiul a mai arătat că oamenii pot ţine cu uşurinţă acest regim, fiind foarte flexibil - permite snackurile, dulciurile, a adăugat Brinkworth. "Nu spunem NU carbohidraţilor, dar îi limităm”, a explicat el. “Recomandăm foarte multe fibre. Dieta permite 50 de grame de carbohidraţi pe zi", a mai spus el. Ceea ce înseamnă o felie şi jumătate de pâine sau 100 grame de cartofi dulci/alte legume bogate în carbohidraţi.

"Am inclus în carte o întreagă selecţie de alimente permise. Vrem să fim siguri că oferim o dietă flexibilă, pe care oamenii pot să o ţină", a mai spus profesorul. Desertul recomandat în carte este relativ sănătos, cercetătorii dorind să evite zahărul dacă nu este necesar. Acesta include iaurt cu jeleu, cremă din lapte şi ouă cu portocale. Ca snack-uri, cei care ţin dieta sunt încurajaţi să mânânce legume cum ar fi dovleceii sau avocado prăjit. 

Alte stiri din Life style

Ultima oră