Şapte obiceiuri proaste care ne împiedică să avem succes

15 Mar 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Şapte obiceiuri proaste care ne împiedică să avem succes

Pentru unele persoane, succesul se măsoară în bani, în poziție socială, în timp ce alții cred că ai succes atunci când ai o familie frumoasă sau când te simți împlinit, indiferent de suma de bani din conturi.

Însă, indiferent de percepția personală, este acceptat de toată lumea faptul că un om de succes este cel care obține ce își dorește și se bucură de viață.

O modalitate sigură să ai succes este să elimini din viața ta anumite obiceiuri care nu fac decât să distrugă șansa de a te realiza. Specialiştii de la Webhelp România prezintă câteva obiceiuri pe care le au mulți oameni și care îi împiedică să aibă succes:

1. Obiceiul de a gândi și de a spune mereu lucruri negative
Cu siguranță, cunoști și tu persoane care se plâng de orice, de la vremea de afară și până la ce au făcut colegii sau copiii. Ei exagerează fiecare piedică, astfel încât pare că întreg universul este împotriva lor. Eșecurile sunt pentru ei niște catastrofe insurmontabile și, fiind ocupați să găsească vinovați, ratează șansa de a învăța ceva din experiențele pe care le trăiesc. Convingerea că viața e formată numai din greutăți îi face să se concentreze doar pe aspectele negative ale vieții, ceea ce îi ține pe loc.

2. Obiceiul de a acționa înainte să gândească
Sunt acele persoane care acționează sub impulsul momentului. Dacă le-a plăcut ceva și au banii la ei, nu stau pe gânduri să evalueze în ce măsură au nevoie de acel obiect și își cheltuiesc banii regretând ulterior acest lucru. Sunt oamenii care nu se pot detașa de plăcerea de moment pentru a se gândi la viitor și la ce este cu adevărat important pentru ele. Acționează fără să treacă dorința prin filtrul gândirii, deci fără a lua în calcul consecințele. Și unele decizii costă mult.

3. Obiceiul de a vorbi fără să facă nimic
Există dovezi științifice care atestă faptul că este contraproductiv să vorbești despre obiectivele tale. Atunci când anunți public faptul că vrei să alergi la un maraton sau că vrei să demarezi o afacere, primești aprecierea oamenilor, ceea ce te face să te simți bine, să te simți deja împlinit, în ciuda faptului că, în realitate, nu s-a schimbat nimic. Așa că cel mai bun lucru pe care îl poți face atunci când îți dorești să obții ceva este să vorbești mai puțin și să faci mai mult.

4. Obiceiul de a renunța ușor
Oamenii de succes privesc eșecurile ca pe niște trepte către succes. De altfel, nu există niciun proiect care a început ușor, a mers foarte bine din prima și funcționează și acum cu succes. Orice ai face, apar la un moment dat provocări cărora trebuie să le faci față. Dacă, însă, ești tentat să cedezi la prima piedică, înseamnă că și șansele tale de a avea succes sunt minimeOamenii de succes sunt perseverenți.

5. Obiceiul de a pierde timpul
Absolut toți oamenii din lume dispun de 24 de ore într-o zi. Și fiecare decide ce anume face cu timpul său. Desigur, fiecare efort, fiecare implicare contează. 30 de minute pe zi dedicate învățării unei limbi străine înseamnă, după un an, 182 de ore, adică șapte zile întregi! Dacă, însă, îți dorești să cunoști mai bine o limbă străină, însă alegi să mai vezi un film sau să ieși în fiecare zi în oraș, nu vei avea același progrese și, probabil, nici nu vei obține un job mai bun care ți-ar fi adus mai mulți bani și mai multă împlinire.

6. Obiceiul de a procrastina
Indecizia te poate costa timp, bani și chiar respectul oamenilor din jur. Multe persoane trăiesc cu un sentiment permanent de vinovăție din cauza amânărilor continue. Poți pune capăt acestui conflict interior asumându-ți o decizie. Dacă îți dorești cu adevărat acel lucru, conștientizează ce te împiedică să acționezi ca să-l obții. Sau, dacă nu ți-l dorești foarte mult, renunță la el și asumă-ți această renunțare. Poți folosi timpul și energia care se vor elibera pentru a face altcva mai important pentru tine.

7. Obiceiul de a nu spune ceea ce crezi
În unele cazuri, asta poate însemna chiar a minți. Teama de reacțiile celor din jur, dorința de a păstra aparențele și de a-ți construi o imagine bună a ta în fața celorlalți te poate face să spui alte lucruri decât cele pe care le crezi cu adevărat. Aceasta nu este, însă, o soluție viabilă pe termen lung. Asumă-ți că ești cine ești, chiar dacă acest lucru ar incomoda anumite persoane. Fii sincer și, de multe ori, problemele se vor rezolva mai rapid.

Dacă ai citit cu atenție lista de mai sus cu cele șapte obiceiuri care te țin departe de succes, poate că ai identificat deja ce te ține pe loc. Și, după cum bănuiești, este suficient ca în viața ta să fie prezent unul singur dintre aceste obiceiuri pentru ca succesul tău să fie mai greu de atins, scriu cei de la Webhelp.

 

 

Alte stiri din Life style

Ultima oră