Rețeta zilei de sâmbătă. Supă de dovlecei umpluți acrită cu aguridă (rețeta lui Bacalbașa)

04 Iul 2015
Rețeta zilei de sâmbătă. Supă de dovlecei umpluți acrită cu aguridă (rețeta lui Bacalbașa)
  Ciorba de dovlecei cu aguridă răcorea lesne zilele de vară ale bătrânilor noștri, mai ales că se putea mânca și rece, luând-o bărbații satului, dis-de-dimineață, cu ei, la coasă ori la pădure, nemaiavând trebuință să aștepte venirea femeilor la prânzul cel mare. Aguridă îi spune bobului de strugure verde, tare și acru, dar tot aguridă e numită orice perjă, corcodușă ori zarzără necoaptă, pusă și ea în oala de ciorbă.

Atât de acră e agurida, că geniul poporului român a inventat vorba asta: „părinții au mâncat aguridă, iar copiilor li s-au strepezit dinții”.

Te-ar putea interesa și Rețeta zilei de miercuri. Prăjitura Greta Garbo (varianta ardeleană)

Și să vă mai spun una: în primele colecții de rețete medievale, de pe tot întinsul Europei apusene, apare un preparat - verjus sau sauce vert - obținut din aguridă zdrobită și pus la păstrare, la rece, pentru a înăcri peste an supele.

Cu aguridă acreau supa cu dovlecei și aceia care i-au dat rețeta care urmează lui Constantin Bacalbașa, de-a pus-o între coperțile „Dictaturii gastronomice” (ediția princeps: 1934, reeditată în 2009 de Editura Cartex, cu o prefață și note de Simona Lazăr).

Vezi și mai multe rețete AICI -  Cartea de bucate AS

„Razi coaja de la dovlecei, îi scobești și îi umpli iarăși cu ce ai scos din ei, amestecat cu miez de franzelă, cu tocătură de carne de miel, în care amesteci un ou sau două, după cantitate, sare, piper, puțin orez și pătrunjel.

Citește rețeta mai departe pe ANTENA SATELOR

Alte stiri din Life style

Ultima oră