Poveștile Ancorei. Armindeni cu pește și vin

29 Apr 2015
Poveștile Ancorei. Armindeni cu pește și vin
Fața  lumii începe a se întoarce către vară, iar oamenii prind a se veseli pentru că au scăpat de mai toate pericolele. Recoltele vor primi ploaie şi soare cât trebuie, iar hambarele şi cămările se vor umple cu bucate.

În prima zi a lunii mai, satele stau sub semnul petrecerii. Nu se merge la câmp, căci într-o singură zi din an îi este dat şi pământului să se odihnească. Nici boii nu se pun la plug, ci sunt lăsaţi să-şi strângă puterile pentru zilele ce vor urma.

Creştinii obişnuiesc să meargă la pădure sau în orice alt loc cu verdeaţă şi strângându-se mai mulţi laolaltă se ospătează cu bucate (în special fripturi de miel sau de pasăre), vin (peste care se pun crenguţe de pelin ca să nu facă floare şi să ţină până când se va face vinul cel nou). Crengi verzi se pun la intrarea în case, pentru a atrage spor asupra gospodăriei. “Se pune la poartă câte o creangă verde de fag, stejar, salcie etc., care se numeşte armindeni. Această ramură se lasă în faţa casei până cade singură sau până se macină grâul nou; când se face prima dată pâine din acest grâu, care serveşte apoi în casă de noroc, atunci creanga se taie şi se aprinde cuptorul cu ea.” (Simion Florea Marian – “Sărbătorile la români”)

Zice Simion Florea Marian că mielul se mănâncă de Armindeni… Da, însă în satele din luncile Dunării ori la țărm de mare, alte bucate sunt la putere în ziua aceasta de-ntâi de Mai. Peștele! Peștele și… vinul alb cu pelin.

Se mănâncă acum scrumbie, fie ea proaspătă și-nvelită-n hârtie (ori foi de viță, prin unele părți, mai către Niculițel sau mai către Ostrov), după ce ai crestat-o nițeluș, fie dintr-aceea uscată de mai an (sărată mai mult ori mai puțin), de-i zice… scrânghiță. Se mai mănâncă hamsii – marinate, prăjite, hamsii să fie! Și saramuri și saramurici de tot felul, de la cele de „chitici” până la bogatele saramuri din burtă de crap, cu aurul mămăligii alături și mujdeiul înverzit cu cozi de usturoi și frunze de pătrunjel.

La noi, la Cherhanaua Ancora, că suntem tot la țărm de apă, chit că-i vorba de Lacul Herăstrău, la noi, deci, veți găsi aproape toate aceste minuni ale locuitorilor din satele dunărene ori pontice. Și, bineînțeles, că doar suntem o cherhana de-acum așezată în rosturile ei, afla-veți și alte bucate din pește, de pe la noi ori din lumea largă.

Vezi meniul zilei AICI: http://www.ancora-cherhana.ro/ 
Urmărește și pagina de facebook: https://www.facebook.com/CherhanauaAncora?fref=ts

Telefon: 0721 33 55 55, 0724 33 22 33
contact@ancora-cherhana.ro
Şos. Nordului 7-9, Bucureşti (lânga Debarcader)
Deschis Luni-Duminică intre 12-24

Alte stiri din Life style

Ultima oră