A renunțat la facultate și câstigă 230.000 de euro pe an: ”Urmați exemplul meu”

20 Noi 2017 | scris de Istvan Deak
A renunțat la facultate și câstigă 230.000 de euro pe an: ”Urmați exemplul meu”

După absolvirea liceului, cei mai mulți tineri caută să învețe o meserie sau urmează cursurile unei universități. Abia apoi urmează primul loc de muncă stabil și primul salariu constant, mai mult sau mai puțin satisfăcător.

Un britanic ne îndeamnă să renunțăm la salariul lunar și să dezvoltăm un concept care să ne asigure resursele financiare pentru tot restul vieții.

“Mulți își pierd timpul cu învățatul și ajung la un salariu lunar din care nu se vor îmbogăți niciodată”, acuză Steve Scott.

Conform Business Insider, inovația sa îi aduce anual încasări de peste 230.000 de euro. “Este simplu. După ce ai absolvit liceul, dezvoltă un concept care te interesează. Fragmentează-l în cât mai multe bucăți posibile, apoi scrie o carte despre fiecare bucățică”, recomandă Scott.

“Ca angajat al unei companii vei câștiga mereu puțin, iar antreprenoriatul este o muncă mult prea dură. De aceea, este la mare căutare un loc de muncă creativ, cum ar fi scrierea de cărți”, adaugă el.

Conceptul său pare pe cât de banal pe atât de profitabil. “Fiecare carte publicată îmi aduce tot mai mulți abonați la email. Asta aduce o creștere a vânzărilor la fiecare carte, fiindcă, dacă ți-a plăcut o carte, vei cumpăra și continuarea poveștii.

Sunt propriul meu șef, am timp liber și câștig mai bine decât 95% dintre antreprenorii de pe lumea asta. Nu ai nevoie de studii sau vreo formare profesională pentru asta. Doar un concept bun și o ambiție mare de a deveni o mașină de scris și promovat cărți, adică de făcut bani”, a încheiat Steve Scott.

Alte stiri din Life style

Ultima oră