Mesajul femeii cu o formă rară de cancer, provocată de silicoane

17 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Mesajul femeii cu o formă rară de cancer, provocată de silicoane

O femeie care suferă de o formă rară de cancer, asociată cu implanturile mamare, îşi avertizează semenele şi le spune să se "gândească de două ori" înainte de a face operaţii de mărire a sânilor, relatează independent.co.uk.

În timp ce unele femei fac operaţii ca parte a reabilitării după cancerul de sân, altele recurg la acestea pentru a se simţi mai încrezătoare.

Dar, cele mai multe nu sunt probabil conștiente că pot face o formă rară cancer, asociat implanturile mamare - limfom cu celule mari anaplazice (ALCL). Deși riscul este scăzut, până în prezent au fost raportate 359 de cazuri la nivel global, inclusiv nouă decese.

O pacientă, Kimra Rogers, din Idaho, SUA, a aflat că are cancer anul trecut, după ce a descoperit o tumoare sub braț. "Am simțit o masă care avea dimensiunea unui ou, un ou spre  o lămâie, era foarte mare", a declarat Rogers pentru CBS News.

Mai târziu, a fost șocată să descopere că forma sa de cancer e legată de implanturile cosmetice care i-au fost puse în urmă cu17 ani. "Nu am fost niciodată informată că m-aş putea îmbolnăvi de cancer. Practic, mi-au spus că sunt 100 la sută în siguranță ", a adăugat ea.

Deşi chimioterapia și radioterapia au fost suportate de asigurările de sănătate, eliminarea implanturilor i-a fost refuzată, pe motiv că drepturile sale de recurs au fost "epuizate".

Acum, Rogers dorește să avertizeze alte femei cu privire la riscul limfoamelor anaplastice cu celule mari, asociate implantului mamar. "Aş vrea să le transmit că dacă vor să-şi pună implanturi, să se gândească de două ori", a declarat ea pentru KIVITV. "Într-adevăr, dacă mi-ar fi spus," hei, există riscă să faceţi cancer ", aș fi luat în considerare acest lucru", a mai spus Rogers.

În prezent, femeile au posibilitatea de a alege între implanturi siliconice netede și cele texturate, care sunt ușor mai ferme și nu se mișcă în jur.

Numai că implanturile mamare cu textură sunt cele pe care cercetările le asociază cu ALCL. Chiar dacă doar 15% din implanturile folosite în SUA sunt texturate, FDA spune că majoritatea femeilor care au dezvoltat limfomul - 203 din 231 de cazuri- au primit implanturi texturate.

"Vedem că aceasta se întâmplă cel mai frecvent în jurul unui implant texturat", a declarat Dr. Clemens pentru CBS News.

"Deci, ştim că ceea ce declanşeaza limfomul este o stare inflamatorie cronică, de lungă durată, care poate fi luată drept o reacţie alergică în cazul unor astfel de pacienţi. Dar stimulează o parte a sistemului imunitar şi, la anumite persoane sensibile genetic, se transformă într-un limfom", a explicat Clemens.

În timp ce experții insistă că apariţia cancerului este rară, femeile sunt sfătuite să meargă la medic dacă observă orice modificare a implanturilor sau a sânilor, cum ar fi umflarea.

Alte stiri din Life style

Ultima oră