Egoism, prostie, fără milă - Pui de delfin, ucis de turiştii care voiau să facă poze cu el

18 Aug 2017
Egoism, prostie, fără milă - Pui de delfin, ucis de turiştii care voiau să facă poze cu el Galerie foto (2)

Un pui de delfin, aflat încă în faza de alăptare, s-a rătăcit de mama sa și s-a trezit blocat în apele puțin adânci ale plajei Mojacar. A fost descoperit de turiști care, în loc să cheme ajutoare ca să-l salveze, au ținut neapărat să se imortalizeze alături de bietul animal, scoțându-l afară din apă.

În momentul în care pe plajă au sosit ecologiștii, animalul murise deja, probabil din cauza stresului.

Incidentul a fost înfățișat opiniei publice de o asociație de protejare a florei și faunei  din regiune -  Equinac, care nu a ezitat să critice comportamentul turiștilor, pe care îi învinovățește de moartea delfinului.

"Oamenii sunt animalele cele mai iraționale din câte există. Mulți oameni sunt incapabili să simtă milă pentru o ființă terifiată, înfometată și fără mama sa.  În egoismul lor, tot ce vor este să facă o poză și să o atingă, chiar dacă animalul suferă din cauza stresului”, a scris organizația pe contul de Facebook. 

Cetaceele nu sunt pești, sunt mamifere, respiră aer atmosferic, sunt supuse stresului, sunt foarte sensibile. A le lua în mână sau a le imobiliza pentru a face fotografii le poate provoca un șoc, care accelerează progresiv un stop cardiorespirator, ceea ce s-a întâmplat în cazul de față", a explicat Eqinac. 

În mod normal, turiștii ar fi trebuit să alerteze imediat serviciile de salvare sunând la 112. "Poate că n-am fi putut să-l salvăm, dar măcar am fi putut încerca", mai spune Equinac.

Alte stiri din Life style

Ultima oră