Editorul revistei Vogue şochează cu un atac la adresa concediilor de maternitate

27 Iun 2015
Editorul revistei Vogue şochează cu un atac la adresa concediilor de maternitate
Editorul revistei Vogue din Marea Britanie, Alexandra Shulman, le-a criticat pe femeile care se întorc din concediul de maternitate și care, la scurt timp, anunță că sunt însărcinate din nou, informează site-ul independent.co.uk.  

Într-un interviu pentru The Times, Alexandra Shulman a afirmat că femeile nu trebuie să se aștepte ca locurile de muncă pe care le-au părăsit pentru a avea grijă de copil să fie păstrate pentru momentul în care se întorc.

„Cred că trebuie să accepte că pot exista consecințe în urma absenței lor. Viața biroului trebuie să meargă mai departe”, a spus Shulman în interviul citat de independent.co.uk.

Editorul revistei de modă britanice a mai afirmat că, pentru companii, comportamentul acesta este „frustrant”, deoarece persoana care înlocuiește o femeie aflată în concediu de maternitate aduce o nouă abordare.

„Totul depinde de personalitate. O persoană pleacă și cea care o înlocuiește schimbă ritmul de până atunci”, a mai spus Shulman.

Criticile editorului s-au îndreptat și spre femeile care se întorc din concediul de maternitate și, la scurtă vreme, anunță că sunt din nou însărcinate.

Alexandra Shulman este editorul British Vogue de 23 de ani și, în momentul în care l-a născut pe fiul său, și-a luat concediu de doar patru luni.

Alte stiri din Life style

Ultima oră