De ce învățăm greu? Iată cum putem învăța mai ușor

13 Iun 2017 | scris de Marina Constantinoiu
De ce învățăm greu? Iată cum putem învăța mai ușor

Atunci când sunt mici, copiii primesc cu ușurință sfaturi, pentru că nu au încă un sistem de crezuri și valori. Formându-se acest sistem, pe măsură ce cresc, aceştia încep să filtreze informația după propriul plac, după colectiv și după necesitatea lor și a părinților.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, adulţii nu pot primi aşa uşor sfaturile şi învăţăturile altora, din cauza egoului şi a formării personalităţii lor. Aceştia primesc învăţăturile prin multe filtre, iar prin acest mecanism, informaţiile se strecoară greu spre interiorul lor, scrie Plus Communication.

Învăţarea la copii

De cealaltă parte, psihologul Alexandru Pleşea este de părere că procesul de învăţare la copil se realizează prin 3 funcţii:
emoții – sentimente – trăiri: copiii memorează mai uşor aspectele emoţionale;
minte – memorie – concentrare: cu toate că este cel mai greu proces pentru ei, copiii sunt rugați și puși să facă asta pentru a dezvolta aceste necesare abilități;
mișcări fizice – cele 5 simțuri: în special văz și atingeri, restul învățării se face prin mecanicitate și imitare.

“Adulții învață mai greu pentru că au asocieri mentale și emoționale involuntare. Prin comparaţie, copiii învață mai ușor pentru că nu au asocieri mentale și emoționale ca ale adulților, ei neavând experiență. Ei doar primesc și se bucură de ce au, trăind în prezent. Din acest motiv, energia lor fizică depășește cu mult energia fizică a oamenilor mari. Deviațiile comportamentale la adulți vin din continuitatea satisfacerii egoului, unde compasiunea, altruismul și munca în prezent, nu au continuitate sau sunt lăsate pe ultimul loc”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Cum pot învăţa adulţii mai repede?

Antrenorul Minţii este de părere că adulţii pot învăţa mai repede şi pot fi cu adevărat productivi şi eficienţi în orice vor de la viaţa lor, dacă îşi aduc aminte de mecanismele de învăţare din copilărie, care presupuneau:
să se bucure de ce au deja;
să pună inimă, emoție, trăire în tot ceea ce fac, chiar dacă trimit un email;
să stea cât de mult în Prezent, în Aici și Acum, cu gândurile și cu inima;
să învețe cu inima și să memoreze cu creierul;
să muncească mai mult cu inima, decât cu gândurile;
să învețe prin cele 5 simțuri, în special să vadă și să știe că vede, să atingă și să știe că atinge;
să muncească mai mult fizic, să mai lase uneori gândurile deoparte;
să ajute pe cineva, să asculte muzică, să se joace, să se plimbe, să se mire, să fie curios.

„Testarea acestor direcții atrage omul spre a fi mai fericit și împlinit, deoarece așa va redescoperi fericirea vieții așa cum o avea când era mic, locul unde negativitățile, neplăcerile, neajunsurile, insatisfacțiile, nu existau”, conchide Antrenorul Minţii.

 

Alte stiri din Life style

Ultima oră