Care sunt efectele trecerii la ora de vară asupra sănătăţii

26 Mar 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Care sunt efectele trecerii la ora de vară asupra sănătăţii

Duminică, 25 martie, am trecut oficial la ora de vară. Ceasurile au fost date înainte cu o oră, ceea ce înseamnă mai puțin somn şi o zi mai lungă. Dar care sunt efectele trecerii la ora de vară asupra sănătății umane?

Pierderea unei ore de somn poate duce la oboseală, iar corpul nostru este mai puţin vioi. Pentru a avea un somn mai bun, puteţi să dormiţi dezbrăcaţi, să faceţi o baie fierbinte sau să meditaţi înainte de a merge la culcare, scrie express.co.uk.

Există şi remedii naturale, cum ar fi valeriana, o plantă care poate relaxa mintea și corpul. Nopțile fără somn mai pot fi evitate dacă nu beți alcool la prânz și nu faceți gimnastică seara. 

Atac de cord

Un studiu realizat de Universitatea din Alabama a constatat că riscurile de atac de cord crește cu 10% în ziua după ce ceasurile au fost date înainte cu o oră. Lunea care urmează trecerii la ora de vară arată că oamenii dorm cu 40 de minute mai puțin, ceea ce mărește stresul asupra organismului.

Accident vascular

De asemenea, trecerea la ora de vară poate crește riscul unui accident vascular cerebral, potrivit cercetărilor din Finlanda. Universitatea din Turku a constatat că riscul unui accident vascular cerebral a crescut cu 8% după schimbarea orei, iar persoanele cu vârsta peste 65 de ani riscul este mai mare cu 20%. Dr. Jori Ruuskanen, autor al studiului, a declarat pentru CNN: "Studiile anterioare au arătat, de asemenea, că întreruperea ceasului circadian din cauza altor motive (de exemplu, turele de lucru) și fragmentarea somnului este asociată cu un risc crescut de accident vascular cerebral".

Probleme de piele
Lipsa de somn poate provoca, de asemenea, probleme la nivelul pielii, potrivit lui Candice Brown de la London Bridge Plastic Surgery. Ea a declarat pentru The Mirror: "Orice întreruperi ale acestui ritm circadian, oricât de mic, poate avea un impact real asupra sănătății noastre, în special asupra pielii noastre". Este recomandat să utilizați o cremă puternică peste noapte pentru a proteja pielea, să evitaţi cofeina și să consumaţi alimente mai uşoare decât de obicei. Toate acestea pot împiedica dereglarea organismului la schimbarea orei.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Life style

Ultima oră