Anul Nou este cel mai prost moment pentru a face promisiuni. De ce în iunie este mai potrivit

04 Ian 2018
Anul Nou este cel mai prost moment pentru a face promisiuni. De ce în iunie este mai potrivit Galerie foto (3)

Zeci de mesaje, într-un interval de două, hai, trei zile. Cam aşa arată urările de Anul Nou pe care fiecare dintre noi le primeşte, şi care, toate, ne umplu de toată fericirea, sănătatea şi norocul din lume. Ba chiar, în ultimii ani, ni se spune să fim mai buni, cei mai buni.

Cu aşa ţeluri stabilite de alţii, fiecare dintre noi are tendinţa să pornească în noul an cu tot felul de planuri, promisiuni, decizii, care mai de care mai îndrăzneţe. Ei bine, specialiştii în nutriţie sunt de părere că promisiunile făcute de Anul Nou sunt lipsite de sens.

Cea mai indicată metodă de a ne schimba modul de viață ar trebui aplicată din luna iunie. În timpul iernii, mai ales spre sfârșitul anului și la începutul anului următor, oamenii au nevoie de odihnă.

Fără o pregătire adecvată, corpul nostru nu este gata pentru exerciţii fizice dificile și acest lucru ne poate crea o mulțime de probleme.

Nu este surprinzător că doar 8% dintre oameni reușesc să-şi respecte promisiunile făcute de Anul Nou pentru o schimbare drastică în viață.

Cele mai multe dintre promisiunile făcute sunt legate de mese sănătoase și de mai multe exerciții fizice. Dar acest lucru este aproape imposibil după sărbători, când în frigidere încă există atâtea bunătăţi, tentaţia ne înconjoară, efectiv. În timpul iernii, apetitul creşte, scrie metro.co.uk.

Dacă decideți să pierdeţi în greutate în luna ianuarie, va fi deosebit de dificil, deoarece toate sălile de sport sunt ocupate, din cauza rezervărilor făcute ca urmare a unor decizii luate de Anul Nou. Până şi renunţarea la fumat în ianuarie poate deveni ceva foarte stresant. Să nu mai vorbim despre economisirea de bani, după o lună decembrie deja cunoscută drept "luna cadourilor", care a făcut gaură în buzunare, şi, deci, va trebui compensată.

Toate hotărârile referitoare la schimbări drastice legate de dietă trebuie luate în luna iunie. Luna ianuarie este plictisitoare şi foarte ternă, din multe puncte de vedere şi, din acest motiv, nu este necesar să o facem şi mai greu de suportat din cauza faptului că trebuie să ne respectăm promisiunile făcute de Anul Nou.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Life style

Ultima oră