Anthony Rodolfo Oxaca Quinn, s-a născut pe 21 aprile 1915, la Chihuahua, Mexic, părinţii săi fiind Francesco Quinn, fiul unui muncitor la calea ferată, de origine irlandeză, dar crescut în Mexic, iar mama sa, Manuela Oaxaca, a fost abandonată de familie imediat după ce s-a născut. Părinţii săi erau foşti luptători în revoluţia din Mexic, căsătorindu-se, dealtfel, la bordul unui tren plin de trupe rebele, care se îndrepta spre Durango. Chiar Anthony a fost aproape să se nască în mijlocul războiului, însă superiorii au aflat că mama sa este însărcinată, a fost condusă la tren şi trimisă la Chihuahua, unde l-a născut pe cel mic.
După naşterea lui Anthony, familia s-a mutat în SUA, unde părinţii săi au lucrat la căile ferate din Texas, apoi s-a mutat cu familia în San Jose, California, pentru a lucra la fermele din zonă.Anthony Rodolfo Oxaca Quinn, s-a născut pe 21 aprile 1915, la Chihuahua, Mexic, părinţii săi fiind Francesco Quinn, fiul unui muncitor la calea ferată, de origine irlandeză, dar crescut în Mexic, iar mama sa, Manuela Oaxaca, a fost abandonată de familie imediat după ce s-a născut. Părinţii săi erau foşti luptători în revoluţia din Mexic, căsătorindu-se, dealtfel, la bordul unui tren plin de trupe rebele, care se îndrepta spre Durango. Chiar Anthony a fost aproape să se nască în mijlocul războiului, însă superiorii au aflat că mama sa este însărcinată, a fost condusă la tren şi trimisă la Chihuahua, unde l-a născut pe cel mic, conform ziarulmetropolis.ro.
Mai apoi familia s-a mutat la Los Angeles, unde tatăl său a găsit de lucru la Grădina Zoologică Lincoln, iar mai târziu la studiourile cinematografice.
„De-asta am scris o carte”, povestea Anthony Quinn. „Ca să le spun oamenilor că trebuie să învețe să accepte viața și iubirea. Să iubească necondiționat – ACESTA e cel mai important lucru din lume! N-am mers niciodată la școală. Nici nu știu să citesc prea bine pe litere. N-am scris-o nici ca să fac bani, dacă voiam bani mă făceam contrabandist. Am scris-o ca să le aduc oamenilor marea veste: După toți acești ani, cred că am învățat în sfârșit să iubesc necondiționat.”
Acestea sunt cuvintele cu care Anthony Quinn și-a lansat cartea autobiografică „The Original Sin”, în care se conturează extraordinara poveste a vieții lui. El, actorul mexicano-irlandezo-indiano-american, care n-a mai prins decât o jumătate de an din acest mileniu. A murit în iunie 2001, după ce a trăit din plin un foarte neliniștit secol XX.
Crescut în America, Anthony Quinn este, și el, o întruchipare a mitului self-made man din timpurile moderne. Sângele mexicano-indiano-irlandez, de care n-a făcut caz niciodată, pare să-l fi tras spre frumusețea realului, ținându-l departe de abstracțiune și seducția ei. Anthony Quinn n-a emis „teorii” despre actorie sau artă, despre pictură și sculptură, de care n-a fost deloc străin, cum o arată tablourile care îi poartă numele și care se află acum în colecții particulare respectabile, după ce au fost văzute, în diferite momente, în expoziții personale sau de grup. N-a emis judecăți, n-a formulat întrebări și răspunsuri sofisticate, n-a predat niciodată nimic. Doar a… exprimat păreri. Doar… a căutat un drum personal: „Eu sunt de toate. Și catolic, și evreu. Am jucat personaje de toate naționalitățile și studiez fiecare naționalitate pe care o joc. A trebuit să-mi fac propriile mele legi. M-am născut în deșert, unde nu erau decât șerpi și șopârle care s-o ajute pe mama să nască. Nu aveam nimic de mâncare”.
Sub ce auspicii și-a așezat el însuși această viață? Confesiunile sunt puține, dar se pare că viața i-a fost condusă de o frică secretă… „Frica mea secretă a fost anonimatul. Mi-a fost frică să nu cumva să fiu nimeni. Să nu cumva să nu am nimic care să-mi justifice viața.”
La 20 de ani a făcut figurație într-un film, iar un an mai târziu a prins în rol într-un spectacol, „Clear Beds” de Mae West, după ce s-a alăturat unei mici trupe de teatru. Se zice că John Barrymore, titularul rolului, l-a văzut jucând respectivul rol și a fost atât de impresionat, că s-au împrietenit imediat și așa se face că foarte tânărul Quinn a început să cunoască actori și scriitori.În culmea gloriei, actorul în plină maturitate, răsfățat al cineaștilor și al publicului, îl descoperă, îl joacă și îl iubește pe Zorba Grecul. An de neuitat, an după care nimic n-a mai fost la fel, 1964, anul în care a rulat prima dată pe ecrane filmul lui Michael Cacoyannis, care i-a adus lui Anthony Quinn încă o nominalizare la Oscar, i-a consolidat puterea și, odată cu ea, și frica nemărturisită decât la sfârșitul vieții: „N-aș fi putut să-l joc pe Zorba, dacă n-aș fi făcut psihanaliză înainte. Zorba are un mesaj pentru noi. Ne spune: Nu vă fie frică de eșec! Or, pe mine eșecul mă îngrozea.” Dansul hipnotic al lui Zorba, grecul care-l inițiază pe tânărul rezervat în arta bucuriei, va rămâne în patrimoniul marilor creații cinematografice și în selecția personală a milioane de spectatori și telespectatori. Iar Anthony Quinn va rămâne el însuși Zorba Grecul.
