Un puștan de 18 ani a găsit o metodă pentru a sparge conturile de Facebook! Ce trebuie să faci pentru a nu fi în pericol

20 Iul 2017
Un puștan de 18 ani a găsit o metodă pentru a sparge conturile de Facebook! Ce trebuie să faci pentru a nu fi în pericol

Un puștan de 18 ani susține că a reușit să spargă mai multe conturi de Facebook ale unor necunoscuți, folosindu-se de o vulnerabilitate a rețelei sociale.

Într-un articol publicat de Medium, James Martindale avertizează utilizatorii Facebook despre această vulnerabilitate și explică - pas cu pas - cum ar fi reușit să spargă mai multe conturi.

"Am spart conturile fără să cunosc persoanele ce le dețin, fără să le ating lucrurile sau fără să fiu în apropierea lor.

Facebook îți permite să adaugi numărul de telefon în detaliile de contact de pe profilul tău, ca mijloc de siguranță pentru protejarea acestuia sau pentru ca prietenii să poată lua legătura cu tine.

Facebook îți permite să folosești numărul de telefon și pentru a-ți recupera parola, în exact același mod în care se procedează și cu adresa de e-mail. De fapt, chiar te încurajează să îți securizez contul astfel.

Însă Facebook nu te încurajează să îți actualizezi datele de contact. Iar această operațiune poate fi un capăt de drum în deținerea profilului.

Am obținut un număr de telefon de la FreedomPop, o companie de telefonie care furnizează numere de telefon anonime de tip VoIP(Voice Over Internet Protocol). Am vrut să portez acest număr la Google Voice, însă ei nu pot porta numere de telefon fixe, așa cum sunt cele VoIP. Așa că mi-am portat numărul pe o cartelă prepay de la T-Mobile, pentru ca apoi să portez numărul de mobil pe Google Voice.

Am primit cartela T-Mobile și am băgat-o în telefon. Urmărind instrucțiunile de activare a cartelei, am primit două SMS-uri. Primul, de la un necunoscut. Al doilea era un mesaj de la Facebook, precum acelea în care te anunță că nu te-ai mai logat la cont de mult timp. Doar că eu încă nu adăugasem acest număr pe profilul meu de Facebook.

Am tipărit numărul de telefon în bara de căutări și mi-a apărut un singur cont. Am deschis Facebook într-un tab anonim în Google Chrome și am încercat să mă loghez cu numărul de telefon și o parolă la întâmplare. Bineînțeles că nu a funcționat, așa că am dat click pe "Recuperează-ți parola".

Facebook mi-a trimis un cod, l-am introdus în pagina de logare și mi s-a oferit opțiunea de a alege o nouă parolă pentru contul respectiv. Și gata: puteam să pun o nouă parolă și să îl las pe acest tip fără cont de Facebook, doar pentru că uitase să își schimbe numărul vechi de telefon din informațiile de profil, iar numărul a ajuns în posesia mea”.

Tânărul a atras atenția asupra faptului că mai mulți hackeri ar putea să profite de această vulnerabilitate pentru a fura conturi și a le cere recompensă proprietarilor care vor să le recupereze, să se folosească de noua identitate a userilor pentru a comite diverse infracțiuni online sau să comenteze, să dea like-uri, să facă recenzii sau să posteze diverse lucruri fără acordul proprietarului.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să ștergi din profil numerele vechi de telefon, asupra cărora nu mai deții controlul.

Reacția Facebook

După ce a avertizat Facebook asupra acestei vulnerabilități, reacția companiei a fost următoarea: 

"Există situații în care numerele de telefon expirate sau vechi sunt repuse la dispoziția unor alți utilizatori. De exemplu, dacă un număr de telefon are un nou proprietar, iar acesta îl folosește pentru a se loga pe Facebook, ar putea să reseteze parola contului respectiv. Dacă un utilizator este trecut în baza noastră de date cu acel număr vechi, noul proprietar ar putea să îi fure contul.

Deși aceasta este o problemă, nu este un bug. Facebook nu are niciun control asupra modului în care companiile de telefonie distribuie numerele de telefon".

Alte stiri din It

Ultima oră