Din nou! Hackerii au spart 29 de milioane de conturi Facebook

13 Oct 2018
Din nou! Hackerii au spart 29 de milioane de conturi Facebook

Hackeri au accesat 29 de milioane de conturi printr-o breşă de securitate dezvăluită în urmă cu două săptămâni, a anunţat vineri Facebook, relatează The Associated Press.

Numărul exact nu era cunoscut anterior, scrie News.ro.

Iniţial, Facebook a anunţat că 50 de milioane de conturi ar fi putut să fi fost afectate, însă grupul adăuga că nu ştia dacă aceste conturi au fost folosite în mod abuziv.

Hackerii au accesat nume, adrese de e-mail şi numere de telefon de pe aceste 29 de milioane de conturi.

Hackerii au obţinut şi alte date de pe 14 milioane dintre aceste conturi - şi anume localitatea de adresă, data de naştere, ultimele zece locuri în care au făcut ”check in” şi ultimele 15 căutări.

Un milion de conturi au fost afectate, însă hackerii nu au obţinut informaţii din ele.

Reţeaua de socializare intenţionează să trimită mesaje persoanelor ale căror conturi au fost piratate.

Facebook mai precizează că aplicaţii terţe şi aplicaţii care aparţin grupului - precum WhatsApp şi Instagram - nu au fost afectate de această breşă de securitate.

Breşa le-a permis hackerilor să exploateze o ”vulnerabilitate” a ”token”-urilor de acces care-i ţin pe utilizatori logaţi.

În total, ”token”-urile a 90 de milioane de utilizatori au fosr resetate în cadrul operaţiunii prin care Facebook a răspuns atacării acestei breşe.

Alte stiri din It

Ultima oră