Motivul DE SENZAȚIE pentru care un francez şi-a dat şeful în judecată

08 Mai 2016 | scris de Luiza Moldovan
Motivul DE SENZAȚIE pentru care un francez şi-a dat şeful în judecată
Ştire bestială: un angajat francez şi-a dat şeful în judecată pentru că se plictisea la locul de muncă. 
 
El spune că, din cauza asta, a dezvoltat un sindrom depresiv, care a dus la multe alte complicaţii, printre care epilepsie. 
 
Omul a făcut şi un accident rutier pentru că l-au apucat crizele epileptice în timp ce conducea. 
 
Firma la care a lucrat francezul pînă acum 18 luni a spus că nu-i adevărat, că era director general pe servicii #saucevadegenulăsta. 
 
Ȋn pofida titulaturii bengoase, toată lumea-i zicea “băiatul”. 
 
Ba chiar şefi alte altor departamente îl puneau să le facă diverse servicii personale, ca de exemplu, să le ia copiii de la cursurile extrascolare.
 
Potrivit avocatului francezului, firma la care acesta a lucrat patru ani de zile l-a supus pe sărman la tortura plictiselii la locul de muncă. 
 
E un sindrom care se numeşte “bore-out” şi care presupune sentimentul de jenă că angajatul nu are sarcini de îndeplinit sau că nu i se dau altele noi. 
 
Şi că, din acest motiv, dezvoltă episoade depresive care au depreciat viaţa emoţională şi chiar sentimentală a francezului.
 
Dar aventura francezului nu se opreşte aici. 
 
Cic-a stat şi-n comă omul, după accidentul ăla rutier, cînd l-a apucat criza de epilepsie la volan. 
 
Acuma, el cere firmei 360 000 de euro ca să-şi recupereze prejudiciul. 
 
Nu ştim cum o fi ajuns la suma asta. 
 
De ce nu 423 749, 50 de euro sau de ce nu mai puţin sau de ce nu mai mult. 
 
Ȋn ce ne priveşte, noi ne bucurăm că francezul plictisit vrea să se răzbune cerînd daune financiare. 
 
Bine că n-a cerut daune emoţionale, că nu ştim pe unde scotea firma aia cămaşa. 
 

Alte stiri din Reportaj

Ultima oră