În 1970, fuga lui Wulf Rothenbacher și a lui Heidemarie Nicklisch s-a oprit la granița româno-iugoslavă

03 Noi 2016 | scris de Istvan Deak
În 1970, fuga lui Wulf Rothenbacher și a lui Heidemarie Nicklisch s-a oprit la granița româno-iugoslavă

Locuitor al Berlinului de Est în anii comunismului, Wulf Rothenbacher a decis să fugă cu Heidemarie Nicklisch în Germania de Vest pe la granița româno-iugoslavă.

Aveau informații din cercul lor de prieteni că în zona Banatului, pe uscat, ar fi mai ușor, fiindcă erau puține pichete de grăniceri și granița era marcată doar de un gard.

Supravegheat de STASI
Încă din 1965, pe când era un simplu student la Universitatea Humboldt din Berlinul de Est, Ministerul pentru Securitatea de Stat din Republica Democrată Germană (RDG), MfS, cunoscut ca “STASI”, l-a suspectat că ar putea complota împotriva statului și l-a ținut sub atentă supraveghere. Chiar și așa, în mai 1970, cuplul german a ajuns în România pentru a-și împlini visul. Cei doi au fost însoțiți de un prieten tot din Berlinul de Est.

Planul inițial era să se aproprie cu trenul cât mai mult de graniță, iar apoi să forțeze trecerea noaptea pe jos. Plănuiau să ajungă la Ambasada Republicii Federale Germane (RFG) din Belgrad. Aceasta le-ar fi eliberat documente provizorii care le-ar fi permis să ajungă în Austria și apoi în Germania.

Din senin, un soldat
Au fost ajutați și de o călăuză română, care le-a indicat exact locul prin care trebuie să treacă. Românul și prietenul celor doi au trecut granița, când în fața lui Wulf și a prietenei sale a apărut un soldat dintr-o ascunzătoare de sub pământ. Soldatul i-a amenințat cu arma din dotare, iar cei doi au fost arestați.

Trei săptămâni în arest
După trei săptămâni petrecute în arest, cei doi au fost judecați și condamnați la trei luni de închisoare. După ispășirea pedepsei, au fost escortați de Miliția română și expulzați la granița cu Ungaria. De acolo, cei doi s-au întors pe cont propriu în Berlinul de Est.

Fiindcă fapta s-a produs în perioada 1968-1972, când relațiile STASI-Securitate, RDG-România erau înghețate, oficialii germani nu au știut de fuga celor doi. Reîntors la locul de muncă, la sfârșitul lunii iunie 1970, Wulf a fost arestat pentru același delict.

El s-a apărat că nu a fost prezentat niciunui judecător în România, nu a existat un mandat de reținere pe numele său și că nu există nici o condamnare pronunțată de vreo instanță română.

Au recunoscut
Scuza sa nu a ținut. Supărați și fără perspective, cei doi au recunoscut că sunt opozanți ai regimului și nu vor să mai trăiască în RDG. Heidi a fost condamnată la 2 ani și 9 luni de închisoare, iar Wulf la 2 ani și șase luni. Au acceptat sentințele și s-au declarat oarecum mulțumiți că măcar nu au fost împușcați la zidul Berlinului. Wulf a fost încarcerat la Cottbus. În 1971 a fost răscumpărat de RFG.

Cottbus

Închisoarea din Cottbus. Sursa foto: goerlizer-anzeiger.de

S-a stabilit în Rheda-Wiedenbruck, lângă Dortmund, unde a profesat ca medic.”Am fost antisistem de mic copil. De 1 Mai ascudeam steagurile RDG în casă. Bunica se speria și se supăra, fiindcă trebuia să le agățăm la geam. Toată copilăria m-am simțit sechestrat spiritual în propaganda lor. Voiam neapărat să studiez medicină în Vest, așa că am ales să fug cu iubita mea, actuala mea soție, via granița terestră dintre România și Iugoslavia. Era noapte, ne-a surprins un soldat și am ajuns în închisoare”, mărturisește Wulf pentru Neue Westfalische.

CITIȚI ȘI:

FRONTIERIŞTII. De ce fugeau est-germanii prin România, în Germania Federală?

A continuat lupta contra sistemului
Asta nu l-a împiedicat să continue lupta împotriva sistemului. Obligat să muncească în închisoarea din Cottbus, el și-a încurajat colegii să o lase mai ușor, căci nu avea rost să îmbogățească statul pe spinarea lor. Răsplata a fost un timp de gândire de trei săptămâni, singur, într-o celulă de un metru pătrat, fără lumină și toaletă.

“A fost cea mai urâtă perioadă a vieții mele. Umezeală, frig, foame și plictiseală. A fost înfiorător. Începusem să o iau razna. Cântam și încercam să rezist. După trei săptămâni mi s-a transmis că voi petrece restul detenției singur într-o celulă. Mai aveam 13 luni, abia atunci am devenit disperat. Soția mea fusese deja răscumpărată, era deja în Vest, dar eu nu știam”, povestește el acum.

În atenția STASI
Wulf Rothenbacher era în evidența STASI încă din 1960, când a aderat la Organizația Internațională pentru Drepturile Omului din Franfurt, care recruta permanent membri în RDG.

“Când am ajuns în Vest, am condus departamentul pentru urmăriți și deținuți politici din RDG și Berlinul de Est. Noi încercam să aducem la lumină și să prezentăm opiniei publice toate cazurile de încălcare a drepturilor omului. M-am ocupat personal de eliberarea lui Josef Kneifel, acuzat că a detonat o bombă la un monument sovietic în Chemnitz, în 1980. Am intervenit inclusiv la un ministru RFG, care susținea că nu se poate face nimic, fiind vorba despre un atentat cu explozibil. În scurt timp a fost răscumpărat și eliberat în RFG”.

În 1979, când a dezertat spionul STASI Werner Stiller, serviciile secrete vest-germane BND l-au informat că ministrul Securității de Stat, Erich Mielke, îl desemnase pe Wulf printre primii cinci iniamici publici ai RDG. “Abia după unificare am aflat din dosarele STASI că puseseră la cale asasinarea mea. Știau traseul meu zilnic, știau și că în mașină am un baston și un spray lacrimogen. Nu m-am așteptat să se ajungă așa de departe”, a încheiat Wulf Rothenbacher.

Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: marina.constantinoiu@gmail.com, istvan.deak2014@gmail.com

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră