Est-germana Eike Radewahn şi-a înecat visele în Dunăre, la Drobeta Turnu Severin. ÎNFIORĂTOARELE AMINTIRI din România

23 Apr 2016 | scris de Marina Constantinoiu Istvan Deak
Est-germana Eike Radewahn şi-a înecat visele în Dunăre, la Drobeta Turnu Severin. ÎNFIORĂTOARELE AMINTIRI din România

Fuga și tentativele de evadare ale cetățenilor est-germani prin România, Ungaria și Bulgaria nu au captat foarte mult atenția opiniei publice din Germania. Mult mai investigate au fost tentativele est-germanilor de a ajunge în Berlinul de Vest, și fiindcă acolo se presupune că au murit mai multe persoane.

Asta, deși numărul celor care au încercat să fugă prin aceste trei țări depășește 11.000. Conform Arhivelor Securității de Stat din RDG, BStU, prin România au încercat să fugă aproximativ 800 de cetățeni din RDG, prin Bulgaria 2500 și prin Ungaria aproape 8000.

Un chip şi un nume

Abia în 2011, tentativele de a scăpa de RDG prin această zonă a Europei au căpătat un chip și un nume: Eike Radewahn.

În 2011, fosta închisoare din Potsdam de pe Lindenstrasse 54/55, transformată în Muzeul Gedenkstatte Lindestrasse, a lansat prima expoziție dedicată “Evadării în Vest”. Cinci celule de la etajul 1 al închisorii prezintă șapte povești diferite legate de est-germanii care au încercat să ajungă în libertate. Unii au reușit, alții au fost prinși, iar mulți au decedat.

 

 

intrare muzeu

Fosta închisoare din Potsdam, devenită Memorial. Foto: Istvan Deak

Invitată la deschiderea expoziţiei

Povestea Eikei Radewahn este simptomatică pentru riscurile la care se expuneau cei care efectiv nu mai suportau regimul comunist.

În 2011, Eike Radewahn a fost invitată la deschiderea expoziției și a povestit chiar din celula în care fusese încarcerată ce s-a întâmplat în acea noapte friguroasă de 1 decembrie 1984, dar mai ales ce a urmat. Astăzi,  într-o celulă friguroasă, un panou cu numele ei, scurta sa poveste și două fotografii cu ea înainte și după evadare, amintesc de acea perioadă. Cam puțin, totuși.

celula ei

Celula din închisoarea din Potsdam. Foto: Istvan Deak

Visa să vadă lumea

Eike Radewahn s-a născut în Magdeburg, RDG, în 1964. A absolvit 10 clase, apoi s-a specializat în asistență medicală și lucra la spitalul din Magdeburg. Din copilărie a fost dezavantajată fiindcă era creștină, într-un stat care favoriza ateismul. Încă de la vârsta de 12 ani era hotără că trebuie să vadă lumea, trebuie să ajungă în SUA.

Eike inainte

 

În 1983, la vârsta de 18 ani, l-a cunoscut în munții Rila din Bulgaria pe Werner K., un bărbat de 39 de ani la acea vreme. S-au îndrăgostit și au decis să fugă împreună: “Vom traversa Dunărea din România în Iugoslavia. Este cea mai sigură metodă de a evada”. Curenții erau foarte periculoși, dar Eike era o înotătoare cu experiență, iar Werner K. era decis să se antreneze.

S-au antrenat un an

Un an s-au antrenat și au pregătit în cele mai mici detalii tentativa de evadare. Au depus o cerere pentru o autorizație de călătorie în Ungaria și România. Au decis să îl coopteze în echipă și pe prietenul bărbatului, Frank S., un tânăr de doar 23 de ani. Cuplul a primit autorizația, dar lui Frank i s-a respins cererea pe motiv că făcuse în prealabil o solicitare de emigrare din Germania de Est.

Cuplul nu era dispus să plece fără Frank, astfel că Eike s-a dus la poliția din Magdeburg și a declarat că și-a pierdut autorizația. A primit un nou document, pe care Werner l-a falsificat pentru Frank.


La 25 noiembrie 1984, tânăra a zburat cu avionul la Budapesta, având în bagaje 2 echipamente din neopren. Cei doi bărbați au ales deplasarea cu mașina. La granița ceho-ungară nu a observat nimeni falsul.

În hotel, la Turnu Severin

La data de 29 noiembrie 1984, cei trei au pornit cu mașina din Budapesta spre România. O zi mai târziu s-au cazat în motelul Porţile de Fier, aflat exact la Dunăre, în Drobeta Turnu-Severin. Au început imediat pregătirile. Voiau să fugă încă din acea noapte. Au luat haine groase și au ascuns documente în recipiente pe care și le-au legat la gât. Au decis să fie legați între ei cu o coardă.

Drobeta Turnu Severin harta

 

În jurul orei locale 02.00, au coborât pe geamul motelului, s-au uns cu vaselină din cap până în picioare, ca să nu înghețe, și au început să se târască, să nu fie observaţi. Dunărea era la doar 25 metri de cameră. În depărtare se zăreau luminițele libertății de pe malul sârbesc. Știau că Iugoslavia nu mai extrădează refugiați, astfel că destinația era ambasada RFG din Belgrad. Au ales o zonă în care între cele două maluri erau trei insulițe. Werner le-a dat câte 1000-2000 de mărci pentru orice eventualitate.

 insulita

Instantaneu la Dunăre, cu una dintre insuliţele din zona Porţile de Fier. Foto: Bogdan Constantinoiu

Primele focuri de armă

Bărbații au intrat în apă până la gât, Eike era ultima. Atunci s-au auzit primele focuri de armă. Gloanțele erau proiectate din betonul rece. Gloanțele veneau tot mai aproape. Era întuneric, nu vedeau de unde vin. Se trăgea în continuare. Cei trei s-au blocat și au decis că nu vor risca, viața le este mai importantă. Exista riscul să fie împușcați și să se înece în Dunăre. Au ridicat mâinile și au decis să se predea. Se auzea o voce. În română. Au început problemele de comunicare. Cineva trăgea în continuare în aer și spre ei. Și-au dat seama că este un singur grănicer, care era panicat și acționa disperat. Le-a cerut să se culce pe burtă, apoi să meargă în fața lui la distanță de un metru unul de celălalt. Le-a rupt echipamentul din neopren, le-a luat actele, ceasurile și bijuteriile.

Agresaţi, încătuşaţi, înjuraţi

”Le-a zis bărbaților să meargă înainte. A început să mă apuce de sâni și în zonele intime. În tot acest timp țipa și trăgea cu arma. Am fost încătușați și urcați într-o mașină a armatei. Permanent sub amenințarea armei, am fost loviți cu brutalitate cu pumnii și picioarele. Am fost duși la un punct de control de la frontieră. Era 1 decembrie, extrem de frig, iar noi eram uzi, în picioarele goale și doar cu un echipament din neopren pe noi. Ne-au pus lângă un gard de sârmă ghimpată și ne-au ținut acolo câteva ore. Din când în când veneau soldații și puneau mâna peste tot pe mine. Când Werner și Frank încercau să intervină, erau loviți cu bestialitate la rinichi, cap și picioare”, a povestit ea, peste ani.

Pe tot drumul spre o cazarmă au fost înjurați și loviți. Eike a fost hărţuită sexual în mod repetat. ”În primele ore ale dimineții am fost prezentați unui grup de săteni. Ne-au strigat că suntem naziști, ne-au scuipat și au început să ne lovească, să ne stropească cu apă, gunoi și fecale”, îşi aminteşte ea.

Era recidivistă

Dimineața, ea a fost dezlegată și violată de doi soldați. Seara au fost duși la gară și trimiși cu trenul la București. Eike era recidivistă. În ultimii patru ani încercase să fugă din Bulgaria în Turcia, iar altădată din Bulgaria în Grecia.

În secția de miliție de la gara din București au fost martorii unui eveniment tragic: un băiat de 12 ani a fost ucis în bătaie. “Era un centru de detenție pentru oameni fără adăpost, copiii străzii și bolnavi mintal. Bătrâni și copii erau torturați într-un mod inimaginabil. Am fost martoră la uciderea în bătaie a unui copil de 12 ani. Cadavrul său zăcea în față. Am încercat să îl ajut, dar au început să mă lovească și pe mine”.

De la gară, au fost transferați la aeroport. “Ne gândeam să sărim din mașină și să fugim. Dar eram încătușați, astfel că era imposibil.”

„Au furat tot ce era de valoare”

Camera de la aeroport se prezenta în condiții inumane. ”Ni s-au adus bagajele din camera de motel. Au furat tot ce era de valoare. Ne-au lăsat ceva bani. Cu asta i-am mituit pe gardieni să ne lase o dată pe zi la toaletă și să ne cumpere ceva de băut și de mâncat”.

Eike Radewahn a reușit să zărească cinci cetățeni din Germania de Vest la aeroport, cărora le-a transmis un mesaj, în care erau numele complete ale celor trei și adresele din RDG, dar și modul în care au fost tratați în România. Vesticii au promis că presa va publica aceste informații și că vor anunța ministerul din RFG să demareze o anchetă. Frank S le-a mărturisit că are o soră în Stuttgart și i-a rugat ca aceasta să fie informată despre cele întâmplate.

Avionul care „recolta” frontierişti est-germani

Cei trei au fost preluați de un avion al STASI (trimis de securitatea est-germană să recupereze frontieriştii) și transportați în RDG.

Interflug

 Avion al companiei est-germane Interflug

În avion erau deja șase persoane. Înainte de București, avionul preluase fugari din Sofia și urma să aterizeze în același scop și la Budapesta și Praga. “Am început să cânt -deasupra norilor libertatea este probabil nemarginită. Gardianul Stasi mi-a cerut să tac. Nu l-am ascultat, așa că a început să mă lovească.  Îmi curgeau lacrimile dar nu mai simțeam durere. Viața mea era terminată”.

Ajunsă în arestul preventiv din Potsdam, Eike este din nou violată de paznici est-germani. A fost obligată să recunoască în scris faptele comise.

O copie a acestei depoziții există în arhivele BStU. “De la vârsta de 12 ani m-a preocupat viața în afara RDG. În 1981, 1982 și 1983 am încercat din alte țări socialiste să ajung în RFG, ultima dată în 1984. În viitor vreau să trăiesc, locuiesc și muncesc în RFG. De acolo vreau să călătoresc cât pot, ceea ce a fost mereu marea mea dorință. Ca cetățean RDG am fost până acum doar în țări socialiste.

bstu

 

În noiembrie 1982 am luat în calcul depunerea unei cereri de emigrare în RFG. Am renunțat fiindcă mi-am dat seama că aș fi pierdut și posibilitatea de a mai călători în țări socialiste. De acolo am încercat mereu să fug ilegal din RDG. Oricum procedurile de emigrare ar fi durat câțiva ani. Anii aceștia nu plănuiam să îi petrec doar în RDG și Republica Cehoslovacia. Nu renunț la inițiativa de a trăi în RFG și voi depune o cerere de emigrare imediat după eliberarea din arest. Rămân la această dorință și nu voi renunța niciodată la ea. Îmi este extrem de important să călătoresc în lumea toată”, scrie Eike Radewahn în sediul Stasi, la data de 26 februarie 1985, într-un document citat de Magdeburger Volksstimme.

 

 

Condamnarea

La data de 3 mai 1985, după cinci luni petrecute în arest preventiv, Judecătoria Potsdam o condamnă pentru ”legături ilegale” și ”trecerea ilegală a frontierei” la trei ani de închisoare. Frank S. primește aceeași pedeapsă. Werner K., considerat capul grupului, a primit 3 ani și două luni. Instanța a catalogat faptele ei de o mare gravitate, pe motiv că pe aeroportul din București a reușit să ia legătura cu vest-germani cărora le-a povestit despre evaderea eșuată și condițiile de încarcerare inumane din România.

in der name

 

Motivarea sentinţei, aşa cum se păstrează ea în arhivele BStU. Foto: arhiva persoanală Eike Radewahn

Tânăra a fost transferată în inchisoarea pentru femei Hoheneck. La data de 13 noiembrie 1985, libertatea i-a fost cumpărată de Germania de Vest cu aproape 50.000 de mărci și a ajuns în locul mult visat.
 

Nu vrea să uite, vrea să se ştie ce a fost în comunism
Nu și-a revenit niciodată din trauma suferită și este încă afectată psihic. A fost declarată timp de 56 de luni în incapacitate de a lucra. La vârsta de 46 de ani a fost pensionată pe caz de boală, fiind declarată grav handicapată în proporție de 40%, ca urmare a regimului de detenție. Ea încasează doar o mică pensie de victimă a regimului socialist, de pe urma căreia abia reușește să supraviețuiască.

Nici după atâţia ani de la cele întâmplate, Eike Radewahn nu este dispusă să uite. “Vreau să povestesc și să transmit mesajul meu. Niciodată nedreptatea RDG nu trebuie dată uitării. Sunt o parte a acestei povești. Niciodată nu trebuie ca așa ceva să se mai repete. Libertatea trebuie să rămână un lucru firecsc. Întotdeauna”.

Eike Radewahn trăiește astăzi în Allgau, în apropriere de granița cu Austria.

Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: marina.constantinoiu@gmail.com și istvan.deak2014@gmail.com

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră