Despre fuga din România comunistă, la Radio România Actualități. Povestea frontieristului român de la Departamentul de Stat, în direct

17 Apr 2018 | scris de Marina Constantinoiu Istvan Deak
Despre fuga din România comunistă, la Radio România Actualități. Povestea frontieristului român de la Departamentul de Stat, în direct Galerie foto (12)

Cu siguranță, dacă pui pe hârtie și aduni, îți dai seama că fuga din România comunistă a fost un fenomen de masă, cel puțin în ultimii zece ani ai dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.

Dosarele Securității, aflate acum în custodia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) consemnează, în măsura în care cazurile de trecere ilegală a frontierei de stat erau înregistrate oficial, un număr copleșitor de tentative, reușite, eșecuri. Acestor temerari li s-a spus ”frontieriștii”.

"Frontieriștii" sunt acei oameni despre care în perioada comunistă nu se vorbea decât  în șoaptă, cu admirație. Oameni care nu doar au visat că sunt liberi, ci și-au riscat viața pentru libertate, iar unii chiar și-au pierdut-o.

Sute de mii de români au încercat să treacă ilegal granițele României, în căutarea libertății, în state democratice, pe toate continentele, dar cu precădere în Europa, Statele Unite ale Americii și Canada.

Aproximativ 100.000 au reușit să obțină azil în Occident, doar în intervalul 1969-1989. Fenomenul frontierist s-a manifestat, însă, din 1948 până în 1989.

Despre povestile acestor oameni, frontieriștii, cum li se spune generic, nu se vorbea decât în șoaptă, între cunoscuți sau rude, în anii comunismului. Sau cu voce tare, dar numai pe undele scurte ale postului de radio Europa Liberă, care emitea de la Munchen.

În România de după Revoluția din 1989, subiectul a fost ocolit cu grație, oficial. Câteva paragrafe, nici câte degete la o mână, l-au expediat în Raportul privind crimele comunismului dat publicității sub egida Președinției țării.

Din lipsă de documentare și sistematizare a unor informații la care nici măcar nu au avut acces membrii comisiei care a realizat raportul. Câțiva jurnaliști i-au acordat atenție, spațiu editorial și chiar două-trei cărți. O muncă pe care societatea actuală ar trebui să o aprecieze și folosească.

Postul de radio public a găzduit o emisiune de două ore, la Radio România Actualități, dedicată frontieriștilor. Jurnalista Maria Țoghină, realizatoarea emisiunii ”Serviciul de noapte”, alături de Marina Constantinoiu, redactor la miscareaderezistenta.ro, au încercat să contureze o imagine cât mai clară a fenomenului frontierist, aducând publicului nu doar informații, ci și mărturii în direct.

Marina Constantinoiu, invitata ediției, este unul dintre jurnaliști care au documentat acest subiect, în cadrul a trei campanii de presă, două la Jurnalul Național (în 2005 și 2009) și ultima la site-ul miscareaderezistenta.ro, unde, împreună cu Istvan Deak a dat publicității cazuri și situații inedite care fac lumină în privința acestui fenomen, aducând publicului documente în premieră națională, din arhivele fostelor servicii de securitate est-germane, STASI, și române, Securitatea.

"Sunt peste 100.000 de români care în intervalul 1969-1989, deci în 20 de ani, au reuşit să fugă şi să primească azil politic. Alte zeci de mii de români au încercat să treacă graniţele, dar au fost arestaţi, bătuţi, umiliţi în public, judecaţi şi trimişi în închisori de maximă securitate. Doar în 1989 au încercat să treacă ilegal graniţele 50.000 de români! Mulţi dintre cei care au încercat să treacă au fost returnaţi de autorităţile iugoslave sau ungare", a afirmat Marina Constantinoiu, în cadrul emisiunii la care au intervenit telefonic și doi frontieriști care acum sunt cetățeni ai Statelor Unite și, respectiv, Canadei: Alex Konick și Mihai Stăuceanu.

Despre Mihai Stăuceanu, site-ul miscareaderezistenta.ro a relatat pe larg AICI.

Marina Constantinoiu a vorbit și despre lagărele în care erau trimiși românii prinși la granițe, de autoriățile altor state. Despre valul de migrație tăcută, de la Est la Vest, din anii comunismului, care, într-o manieră sau alta, a implicat sute de mii de oameni și câteva țări: România, Iugoslavia, Italia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Austria, Germania, pentru a le numi pe cele mai importante.

Despre existența, în interiorul granițelor Europei, a unor lagăre create pentru a adăposti europeni. Oameni care nu își doreau altceva decât să fie tratați ca oameni, nu ca niște numere. Care doreau să poată avea dreptul de a alege unde să trăiască, unde să călătorească, unde să lucreze, cu cine să se căsătorească.

Acești oameni care, în ciuda tuturor pericolelor, au sfidat decizia regimurilor comuniste din țările lor de a-i ține în țarc, în interiorul unor granițe care nu le permiteau deplasarea liberă prin lume, sunt frontieriștii. Au fost români, dar și alți cetățeni din state comuniste.

Dacă românii era normal să încerce să treacă granițele României, în încercarea de a ajunge în Iugoslavia, Turcia, Ungaria etc, iată că granițele României au devenit în acei ani interesante și pentru cetățenii altor state comuniste.

Est-germani, cehoslovaci, polonezi, chiar cetățeni din URSS, au venit în România pentru a-și încerca norocul la granițe, în speranța că vor putea ajunge în Occident.

Au fost cu sutele de mii, de-a lungul anilor, români și străini, dar puțini au fost cei care au reușit din prima și fără prea mari probleme. Majoritatea au la activ mai multe tentative.

Au la activ bătăi din partea grănicerilor care i-au prins, ani de închisoare, după ce au fost condamnați la închisoare pentru TFF (cum era denumită trecerea ilegală de frontieră în limbajul din documentele Securității), eșecuri și reușite.

Unii nu au mai apucat nici să fie returnați de autoritățile statelor în care erau prinși, nici să fie prinși de grănicerii români, căci au sfârșit uciși de grăniceri sau înecați în apele înșelătoare ale Dunării pe care încercau să o treacă înot, în speranța că vor ajunge în mai permisiva Iugoslavie.

Alex Konick, din Timişoara, avea 21 de ani și era obsedat de libertate. Era sportiv, dinamovist, la vremea respectivă. A început kaiacul în 1975 şi s-a antrenat până în 1980. A fost campion al României în 1977, a fost în echipa pre-olimpică a României, pentru Olimpiada de la Moscova.

A fugit din România noaptea, pe fâșie, în aprilie 1982. De ce a plecat? „Pentru că nu exista libertate. Nu puteai călători, nu aveai acces la informaţie, nu puteai vorbi orice. Era un regim politic criminal pentru popor”, spune Alex. ”Am făcut ceva nebunesc. Pentru că dacă ai fi fost conștient de pericol, nu ai fi făcut asta. Era foarte, foarte primejdios, dar mirajul libertăţii era mai puternic. Căci libertatea este condiţia umană de bază”, mărturiseşte.

Este convins că numai după ce toate crimele comuniste comise în numele poporului român vor fi scoase la iveală, România va ajunge o țară a statului de drept.

Alex Konick a plecat ilegal din ţară. Pur şi simplu. În 20 de ore a trecut ilegal două graniţe.

Familia nu a ştiut nimic despre decizia de a fugi. Nimeni nu a ştiut. „Căci în momentul în care ar fi aflat cineva, ar fi trebuit să te toarne, căci altfel ar fi fost pedepsiţi pentru că nu au făcut-o, dacă se afla că ştiau.

Dacă erai prins pe fâşie erai tratat drept trădător, delincvent, criminal, scursură a societăţii. Trecerea nu era ceva banal. Din contră! Era o nebunie. Puteai fi ucis dacă erai prins!”, explică Alex Konick.

”În momentul în care am trecut de fâşie am simţit libertatea. A fost un sentiment de eliberare după acele 20 de ore, toată presiunea aia s-a disipat. 

Parcă aveam aripi la picioare. Nu mai simţisem niciodată aşa ceva şi este şi greu de explicat ce simţeam. Ştiam că sunt liber, iar libertatea dobândită în fracțiunea aceea de secundă m-a făcut să mă simt dintr-o dată ca un alt om, ca scăpat din pușcăria în aer liber care era România atunci”, povestește.

A stat aproape opt luni în lagărul de la Latina în Italia până să ajungă în Statele Unite. 

Acum lucrează la Departamentul de Stat. Ca şi soţia sa. S-au căsătorit în 1990, pe Ellis Island, cu Statuia Libertăţii în fundal, ca un simbol al libertăţii la care tânjise atât. Şi al imigraţiei.

Au doi copii. O fată şi un băiat, care nu s-au născut în România, dar vorbesc româneşte. Au fost în România cu ei de mai multe ori. Amândoi copiii şi-au luat cetăţenia română.

În 2012 au venit cu toţii să refacă traseul „libertății (Freedom Walk)” din noaptea de 24 spre 25 aprilie 1982.

Povestea lui a fost făcută publică inclusiv de fostul secretar de Stat al SUA, John Kerry, într-un discurs despre angajaţi ai Departamentului de Stat.

La 20 iunie 2013, cu ocazia celei de-a 12-a marcări oficiale a Zilei Mondiale a Refugiatului, secretarul american de Stat John Kerry, şeful diplomaţiei în timpul mandatului lui Barack Obama, ţinea un discurs în care se referea la refugiaţi, în general, dar şi la angajaţi ai Departamentului de Stat care au avut acest statut.

Kerry a vorbit inclusiv despre doi dintre predecesorii săi în fruntea diplomaţiei americane: secretarul de Stat Henry Kissinger şi secretarul de Stat Madeleine Albright, care au fugit de Hitler şi de Stalin şi au ajuns în America, asemenea multora dintre cei care au devenit cetăţeni ai Statelor Unite, după ce au plecat din ţările lor, în căutarea unui viitor mai  bun.

Pentru ca apoi să se refere direct la frontieristul nostru timişorean. „Un alt membru al familiei noastre de la Departamentul de Stat, Alex Konick, s-a născut în România, iar părinţii lui i-au transmis pasiunea pentru geografie, fascinaţia faţă de alte culturi. Dar regimul comunist din România nu i-ar fi permis tatălui său să deţină un paşaport, de exemplu.

Şi uite aşa, doar cu hainele pe care le avea pe el, Alex a tăiat sârma ghimpată dintre frontiera românească şi cea iugoslavă şi a reuşit să ajungă într-un lagăr pentru refugiaţi din Italia. Şi în cele din urmă, mai încolo, la 17 noiembrie 1982, a sosit la New York.

Alex numeşte acea zi drept „Ziua Libertăţii”, şi o sărbătoreşte în fiecare an”, a spus John Kerry în discursul său.

„După ce a absolvit Columbia University şi s-a căsătorit, urmându-şi pasiunea moştenită pentru călătorii, geografie şi cultură, a decis să îşi servească patria aici, la Departamentul de Stat. Acum ne reprezintă cu mândrie la Ambasada din Belgrad, într-o regiune care astăzi este complet diferită faţă de cea din care a fugit. Aceasta este diferenţa pe care o putem face noi”, a mai spus secretarul american de Stat.

 

Emisiunea Serviciul de noapte realizată de Maria Țoghină,”Servicul de noapte”, la Radio România Actualități, poate fi ascultată aici:

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră