Sophia Loren revine pe marile ecrane

10 Iul 2019 | scris de B.M.D
Sophia Loren revine pe marile ecrane

Actriţa Sophia Loren, premiată cu Oscar, va reveni pe marile ecrane după o pauză de un deceniu, într-un lungmetraj regizat de unul dintre fiii ei, Edoardo Ponti, anunță în exclusivitate revista Variety.

Artista italiană interpretează personajul Madame Rosa, o supravieţuitoare a Holocaustului care stabileşte o legătură afectivă specială cu Momo, un imigrant senegalez în vârstă de 12 ani.

Filmul, intitulat "La vita davanti a se" ("The Life Ahead"), este o adaptare a romanului "La vie devant soi", de Roman Gary, adaptat anterior pentru marele ecran de cineastul israelian Moshe Mizrahi sub titlul "Madame Rose", în care rolul principal a fost jucat de Simone Signoret.

Acel lungmetraj a câştigat în 1978 premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

Sophia Loren, în vârstă de 84 de ani, va interpreta rolul jucat de Simone Signoret, însă Edoardo Ponti a spus că cele două ecranizări vor fi foarte diferite.

Filmările de la noua peliculă au început deja în Italia.

Sophia Loren, care lucrează 10 ore pe zi, a spus că îşi permite să exprime "anumite lucruri pe marele ecran, pe care publicul le va găsi foarte surprinzătoare".

Legendara artistă a mai spus că fiul ei nu se va declara mulţumit decât atunci când ea va oferi în faţa camerei de filmat cea mai bună interpretare a sa.

Edoardo Ponti, care regizează al treilea film în care joacă Sophia Loren, a spus că renumita actriţă italiană este în plină formă.

Din distribuţie mai fac parte actriţa spaniolă transgender Abril Zamora, actorul italian Renato Carpentieri, actorul iranian Babak Karimi şi tânărul actor amator Ibrahima Guys, interpretul personajului Momo.

Cineastul speră că filmul "The Life Ahead", produs de compania italiană Palomar în colaborare cu un fond de investiţii american, să fie finalizat în martie 2020. 

Alte stiri din Film

Ultima oră