Să ne amintim de ei. Octavian Cotescu în "operaţiunea monstru" a propriei existenţe

21 Iun 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Să ne amintim de ei. Octavian Cotescu în "operaţiunea monstru" a propriei existenţe

Cu ochi blânzi, cu voce caldă, domoală, cu un chip peste care umbrele supărării păreau că n-au cum să treacă vreodată, chip de adolescent boem rătăcit prin pădurea de oameni care-l aplaudau frenetic la sfârşitul fiecărui spectacol, Octavian Cotescu a fost, indiscutabil, unul dintre cei mai mari actori pe care i-a zămislit neamul românesc.

Complex şi prolific, a jucat în peste 50 de filme, în alte zeci ce piese de teatru, a fost „vocea de aur” a teatrului radiofonic şi-a fost prezent la mai toate emisiunile de varietăţi şi în fascinantele programe de Revelion de dinainte de 89.

Cu siguranţă vi-l amintiţi în barcă, dând la ştiucă în Deltă, în filmul „Operaţiunea Monstrul”, rival ca pescar, oponent ca „viziune existenţială” al celuilalt „monstru sacru”, marele Toma Caragiu. Evident că vă aduceţi aminte de vocea tărăgănată, sfătoasă, de la începutul şi sfârşitul filmelor „Iarna bobocilor” şi „Toamna bobocilor” şi bine-nţeles că n-o să-i uitaţi rolul făcut în „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, atunci când îl interpreta pe învăţătorul Herdelea.

Dar când era Costică Popescu („număr până la zece şi răsuflu adânc...!”) din „Buletin de Bucureşti” şi „Căsătorie cu repetiţie”? Dar când era perceptorul din „Păcală” ori Nae Caţavencu din spectacolul Tv (1982) „O scrisoare pierdută”? Dar când juca alături de Marin Moraru în sceneta umoristică „Un film profund realist” (cel cu lotca!) sau cea alături de Toma Caragiu în „Icoane pe sticlă”?

Asta ca să nu mai vorbim de miniserialul Tv „Tanţa şi Costel” şi „Iubirea e un lucru foarte mare”, când, împreună cu Coca Andronescu, au bucurat milioane de telespectatori pe la sfârşitul anilor 60! Sau în scenetele „Pomul care face ciori” (cu Anda Călugăreanu) ori în „Tristeţea vânzătorului de sticle goale” (alături de Ion Besoiu).

Evident că n-o să rescriem biografia marelui actor (pe care o puteţi citi pe internet), însă câteva lucruri ar trebui semnalate. În primul rând, că la naştere, actorul s-a numit Octavian Coteţ, dar cum nu prea era un nume nimerit pentru scenă, a „cotit-o” spre Cotescu.

Al doilea, surprinzător, fiul său, Alexandru Cotescu, deşi părea să calce pe urmele tatălui (a avut o apariţie meteorică în filmul „Păcală”, 1974), s-a îndreptat spre viaţa monahală, trăind azi la Mânăstirea Vatopedu de la Muntele Athos, în Grecia, sub numele călugăresc de Daniil.

În al treilea rând, că moartea sa la numai 54 de ani a mirat şi a mâhnit pe toată lumea, fiindcă era în plin elan creator, în plin gest al expresiei artistice, în plină maturitate profesională, aşteptându-se de la el, în continuare, alte zeci de roluri excepţionale.

Ultimul film în care a jucat a fost „Clipa de răgaz” (în regia lui Şerban Creangă), însă clipa numită viaţă, raportată la măreţul Timp, nu i-a mai dat răgazul altor ani. În data de 22 august 1985, într-o zi de vară toridă (Mă, ce căldură...! Mă, ce căldură...!), într-un timp când toţi se pregăteau pentru „liberul” de a doua zi, inima marelui Cotescu a refuzat să mai participe la „marea sărbătoare naţională de la 23 august”, şi de altfel la oricare altă sărbătoare, încheindu-şi socotelile cu spectacolul vieţii, bătând încet şi stins pentru ultima oară. Se stingea un actor care până azi n-a mai putut fi înlocuit!

A fost înmormântat la Bellu, pe Aleea Actorilor, condus pe ultimul drum de o mulţime imensă de oameni. În urma lui au rămas zâmbete, care au înseninat chipurile câtorva generaţii ale acestui neam prea obidit ca să nu merite măcar câteva clipe de fericire. Şi, neîndoielnic, unul dintre cei care au dăruit cu generozitate acesteclipe a fost Octavian Cotescu. Dumnezeu să te odihnească, maestre!

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Film

Ultima oră