Premiul „Legenda Sud-Est Europeană a anului 2018", acordat (post mortem) regizorului Lucian Pintilie

24 Mai 2018
Premiul „Legenda Sud-Est Europeană a anului 2018", acordat (post mortem) regizorului Lucian Pintilie

Joi are loc la Berlin, sub egida Ambasadei României, Gala de deschidere a Festivalului de Film Sud-Est European (www.seeff.de), organizat de Movie Members, în parteneriat cu Universitatea Humboldt din Berlin, cu susținerea Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei și cu implicarea altor parteneri locali.

România este țară invitată de onoare a ediției din acest an a festivalului, fiind celebrată astfel împlinirea a 100 de ani de la construirea Statului Modern Român.

După ce la ediția de anul trecut Festivalul a acordat Premiul „Actorul Sud-Est European 2017“ maestrului Ion Caramitru, în acest an, în cadrul galei de deschidere, Premiul „Legenda Sud-Est Europeană a anului 2018” este acordat (post mortem) regretatului maestru Lucian Pintilie. Premiul aduce un omagiu întregii creații și activități teatrale și cinematografice a lui Lucian Pintilie, regizorul român fiind un reper fundamental inclusiv pentru regizorii români din noul val, printre care se numără Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Tudor Giurgiu ș.a.

La această a treia ediție a SEEFF participă filme, regizori și producători din 15 țări din zona Sud-Est Europeană, ediția germană derulându-se în parteneriat și simetric cu festivalul omolog din Franța, ce îl are ca Președinte de festival pe Jordan Pleves, rector al University of Audiovisual Arts, Paris – Skopie – New York.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Film

Ultima oră