Actriţa Victoria Principal, alias Pamela din serialul Dallas, împlineşte 70 de ani

03 Ian 2020
Actriţa Victoria Principal, alias Pamela din serialul Dallas, împlineşte 70 de ani Galerie foto (2)

Actriţa şi scriitoarea Vickie Ree Principal, cunoscută sub numele Victoria Principal, celebră pentru rolul Pamela Barnes Ewing din serialul "Dallas", s-a născut la 3 ianuarie 1950 în Fukuoka, Japonia.

Şi-a petrecut primele trei luni de viaţă în Japonia, deşi ambii săi părinţi au fost americani, fapt datorat poziţiei pe care tatăl său, Victor Principal, o ocupa în Aviaţia Statelor Unite şi care îl determina să călătorească des, potrivit paginii oficiale de Facebook a actriţei.

Victoria a apărut pentru prima dată pe micile ecrane când avea 5 ani, în câteva clipuri promoţionale. După absolvirea liceului South Dade Senior, în 1968, s-a înscris la Colegiul Miami-Dade pentru a studia medicina. Un accident de automobil avea să o trimită pe patul de spital pentru mai multe luni. În urma acestui eveniment traumatic, a decis să-şi schimbe radical viaţa, a renunţat la studiile medicale şi s-a îndreptat spre actorie.

După o perioadă de studiu cu Jean Scott, profesor la Academia Regală de Artă Dramatică din Londra, în 1970, a primit primul său rol în pelicula "The Life and Times of Judge Roy Bean" (1972), în regia lui John Huston. Prestaţia sa i-a adus prima nominalizare la Globurile de Aur, categoria Cel mai promiţător debut.

În 1973 a jucat în "The Naked Ape" şi, în acelaşi an, a pozat pentru Playboy. Perioada imediat următoare nu a fost una strălucită, singura prezenţă a sa notabilă fiind în filmul "Earthquake". A cochetat cu impresariatul, după care s-a simţit atrasă de studiul Dreptului.

Viaţa ei avea să se schimbe profund, pentru a doua oară, atunci când a citit, întâmplător, scenariul serialului "Dallas", convinsă fiind că rolul Pamelei i se potriveşte ca o mănuşă. Avea să joace în faimosul serial transmis de CBS şi produs de Lorimar din 1978 până în 1987. Încă din 1980, serialul ''Dallas'' a avut parte de un succes internaţional notabil, unele episoade stabilind recorduri mondiale de audienţă.

În 1983, Victoria Principal a fost nominalizată pentru a doua oară la Globurile de Aur pentru Cea mai bună actriţă într-un serial. Pamela Barnes Ewing a fost, alături de soţul ei Bobby Ewing, interpretat de Patrick Duffy, una din principalele atracţii ale serialului şi, în cel de-al nouălea sezon, cel mai important personaj.

Serialul de televiziune "Dallas", unul dintre cele mai populare soap-operas ale anilor '80, a fost transmis de postul american de televiziune CBS timp de 13 ani la rând, în perioada 2 aprilie 1978 - 3 mai 1991. Serialul şi-a păstrat aceste poziţii timp de cinci ani, fiind sursă de inspiraţie pentru cântecele grupului Abba şi pentru videoclipurile lui Ozzy Osbourne. Familia Ewing, proprietara fermei Southfork în Texas şi nu în ultimul rând a Companiei petroliere Ewing Oil, a făcut înconjurul lumii, "Dallas" devenind cel mai cunoscut şi îndrăgit serial de televiziune. Filmul, produs de Leonard Katzman, a fost urmărit de peste 100 de milioane de spectatori din peste 50 de ţări. La cererea publicului, după difuzarea ultimului episod, au fost produse două lungmetraje despre Familia Ewing ("J.R. Returns" -1986 şi "War of the Ewings" -1998).

În România "Dallas" a fost ultimul serial occidental care a primit permisiunea de difuzare în perioada anilor '80. "Dallas" a adunat 46 de premii, între care un Glob de Aur (pentru cea mai bună interpretare feminină, a actriţei Barbara Bel Geddes, 1982), şi 82 de nominalizări. La 28 de ani de la debutul filmărilor, serialul "Dallas" a fost recompensat cu Premiul "TV Land" (2006) pentru cea mai populară saga TV din toate timpurile, potrivit site-ului imdb.com.

După 1987, Victoria a înfiinţat propria companie de producţii destinate micului ecran, făcând parte din distribuţia câtorva dintre filmele astfel realizate, precum: "Naked Lie" (1989), "Blind Witness" (1989) sau "Sparks: The Price of Passion" (1990).

De-a lungul timpului, a fost invitată în câteva seriale şi sit-com-uri, cum ar fi "Home Improvement" şi "The Practice".

În anul 2000, a făcut parte din distribuţia serialului "Titans", produs de Aaron Spelling. Audienţele extrem de scăzute au făcut ca doar 11 dintre cele 13 episoade filmate să fie difuzate de NBC.

Victoria Principal are la activ şi o piesă single, "All I Have to Do Is Dream", înregistrată în 1981 în duet cu compozitorul englez Andy Gibb.

La mijlocul anilor 1980, a devenit interesată de terapiile naturiste şi a pus bazele companiei Principal Secret, producătoare de produse destinate îngrijirii tenului. Iniţiativa sa a avut un succes remarcabil iar în prezent numele Principal Secret cuprinde o întreagă gamă de cosmetice şi chiar bijuterii.

În aprilie 2019, Victoria Principal a decis să se dedice exclusiv fundaţiei sale caritabile intitulate The Victoria Principal Foundation for Thoughtful Existence, cu accent pe protecţia mediului.

Este şi o scriitoare împlinită, cele patru cărţi ale sale, care abordează subiecte precum fitness, înfrumuseţare, nutriţie şi sănătate, devenind best-seeller. În 1983 a publicat "The Body Principal", în anul următor - "The Beauty Principal" iar în 1987 "The Diet Principal". În 2001, a lansat cea de-a patra carte, "Living Principal", care s-a aflat timp de 12 săptămâni în topul New York Times Best Seller.

Victoria Principal a fost căsătorită de două ori şi nu are copii.

Printre premiile şi distincţiile primite, se numără "Afacerista anului", din partea Asociaţiei Naţionale a Afaceristelor (1995) şi Premiul "Bravo Otto" pentru excelenţă în televiziune şi film (1981, 1982).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Film

Ultima oră