Cristina Cioran debutează în dublajul de cinema cu ,,Marele Uriaş Prietenos”

30 Aug 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Cristina Cioran debutează în dublajul de cinema cu ,,Marele Uriaş Prietenos”

Cu o carieră semnificativă atât în teatru, film, cât şi în televiziune, Cristina Cioran deschide un nou capitol al activităţii sale artistice şi îi împrumută vocea personajului Mary, din filmul ,,Marele Uriaş Prietenos”, un rol pentru care a fost aleasă personal de Steven Spielberg şi în care actriţa va putea fi admirată pe marile ecrane din 2 septembrie, odată cu premiera filmului în cinematografe.

 

,,Este prima dată când dublez un rol într-un film şi trebuie să recunosc că mi-am dorit foarte tare să fac acest pas în cariera mea. Despre experienţa dublajului pot spune că mi-a plăcut la nebunie, iar despre personajul meu că este unul în majoritatea timpului surprins de toate grozăviile la care asistă la palat. Cum să apară un gigant?! Cum să apară nişte copii furaţi, zăpăciţi?! Marele Uriaş Prietenos este un film din care cei mici vor afla încă o dată că e bine să-ţi imaginezi, să trăieşti în lumea viselor, iar cei mari vor avea de învăţat”, a declarat actriţa Cristina Cioran despre această primă întâlnire cu dublajul de cinema.

 

În versiunea originală a filmului cea care o interpretează pe Mary, menajera Reginei, este chiar Rebecca Hall.

 

Doi dintre cei mai reputaţi povestitori din lume, Roald Dahl și Steven Spielberg, îşi unesc forţele pentru prima oară şi aduc pe marile ecrane iubita carte pentru copii „Marele Uriaș Prietenos”, devenită o lucrare clasică a genului.

 

Regizată de Spielberg, producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Spre deosebire de toţi ceilalţi asemenea lui, Marele Uriaş Prietenos (Mark Rylance) este extrem de amabil şi gentil.

 

Deşi la început micuţa Sophie se teme de lumea uriaşă în care a ajuns, îşi dă seama repede că însoţitorul ei este o creatură blândă, iar curiozitatea o împinge să pună zeci de întrebări. Amicul ei o învaţă totul despre magie şi felul în care transmite vise copiilor de pe Pământ, dar o avertizează în acelaşi timp că o revoltă a giganţilor este pe cale să distrugă echilibrul pământenilor. Astfel, misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească.

Alte stiri din Film

Ultima oră