WikiLeaks dă 100.000 de euro celui care sustrage textul tratatului negociat în secret de UE cu SUA

11 Aug 2015
WikiLeaks dă 100.000 de euro celui care sustrage textul tratatului negociat în secret de UE cu SUA
WikiLeaks va oferi 100.000 de euro celui care va reuși să pună mâna pe textul tratatului de liber-schimb transatlantic (TTIP, cunoscut și sub denumirea de ”Tafta”), care este ținut secret și negociat actualmente de Uniunea Europeană și Statele Unite. Suma pe care organizația lui Julian Assange o strânge de marți, 11 august, în acest scop are și o persoană de marcă printre cei care au contribuit: Yanis Varoufakis, fostul ministru grec de Finanțe!

Acesta din urmă nu este singurul care vrea să contribuie: printre donatori figurează și jurnalistul aflat la originea ”Pentagon Papers”, Daniel Ellsberg, creatoarea de modă Vivienne Westwood, precum și jurnalistul american Glenn Greenwald.

Suma donată de aceștia nu a fost comunicată. La câteva ore după ce a început strângerea de fonduri, suma s-a ridicat la 12.000 de euro, scrie lemonde.fr.

E timpul să se pună capăt secretomaniei!


”Secretizarea TTIP amenință viitorul democrației europene. Unele interese profită de asta, așa cum am văzut recent, cu asediul financiar asupra poporului grec. TTIP influențează viețile tuturor europenilor și atrage Europa într-un conflict pe termen lung cu Asia. Este momentul să se pună capăt secretului”, a explicat Julian Assange într-un comunicat.

WikiLeaks promite deja, din iunie, 100.000 de dolari (91.000 de euro) celui sau celei care va furniza textul unui alt acord, TPP (Trans-Pacific Partnership Agreement). 80% din această sumă a fost deja colectată.

WikiLeaks s-a făcut cunoscută prin publicarea unor documente confidențiale și își face un titlu de onoare din protejarea, tehnică și juridică, a surselor care îi furnizează documentele. Dar faptul că organizația propune bani în schimbul unor documente este o noutate, după cum observă  lemonde.fr.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră