Vladimir Putin face o nouă DEMONSTRAŢIE de FORŢĂ. Paradă militară impresionantă în Rusia, la 70 de ani de la înfrângerea nazismului - VIDEO

09 Mai 2015
Vladimir Putin face o nouă DEMONSTRAŢIE de FORŢĂ. Paradă militară impresionantă în Rusia, la 70 de ani de la înfrângerea nazismului - VIDEO

UPDATE 12:00 - Vladimir Putin a mulțumit Marii Britanii, Franței și SUA pentru contribuția lor la victoria contra Germaniei naziste în 1945.

"Mulțumesc popoarelor Marii Britanii, Franței și SUA pentru participarea lor la victorie. Le mulțumesc diferitelor țări antifasciste care au luat parte la luptele contra naziștilor, în rândurile rezistenței și în clandestinitate", a declarat președintele rus, înaintea păstrării unui minut de reculegere în memoria victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial.
........................................................

Rusia sărbătoreşte Ziua Marii Victorii şi marchează capitularea Germaniei şi sfârşitul celui de-Al Doilea Război mondial printr-o paradă militară fără precedent. Ministrul rus al Apărării, Serghei Soigu a anunțat că parada militara din 9 mai va fi cea mai mare din perioada postsovietică.

Dorind să profite de ocazie pentru a-și etala din nou forța militară, Rusia a mobilizat 16.000 de soldați și 194 de vehicule de luptă pentru parada militară din Piața Roșie, care va fi survolată de 143 de avioane și elicoptere ale forțelor aeriene rusești.

Ziarul Armatei, cotidianul Krasnaia Zvezda, a scris că parada va avea două parți - una istorică, în care vor defila trupe cu echipament din al doilea război mondial, și o parte contemporană, în care vor domina noile instalații de interceptare și mijloace de deplasare a trupelor.

Dacă în urmă cu zece ani, liderii occidentali erau alături de președintele rus Vladimir Putin în Piața Roșie din Moscova pentru a sărbători împreună a 60-a aniversare a victoriei împotriva nazismului, de data aceasta, din cauza conflictului ucrainean, ei au declinat invitația de a fi prezenți la ceremoniile fastuoase care vor avea loc sâmbătă la Moscova.

La Moscova vor veni președinții din Cehia, Cipru, Africa de Sud, India, premierii din Slovacia, Grecia, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Norvegia, Bosnia-Hertegovina. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a sosit deja în capitala Rusiei şi s-a întâlnit cu Putin. (V.M.)

Alte stiri din Externe

Ultima oră