Uniunea Europeană este pregătită să lucreze cu guvernul legitim din Republica Moldova

09 Iun 2019 | scris de M.C.
Uniunea Europeană este pregătită să lucreze cu guvernul legitim din Republica Moldova

Uniunea Europeană este pregătită să lucreze cu guvernul legitim din punct de vedere democratic, pe baza unui angajament reciproc față de reforme și al principiilor fundamentale, consacrate în Acordul de Asociere, este mesajul transmis de Europa Republicii Moldova, aflată în plină criză politică.

”Respectarea statului de drept și a democrației ar trebui să rămână pilonii relațiilor noastre. Acest lucru este, în primul rând, ceea ce așteaptă și merită cetățenii Republicii Moldova", spun, în declarația lor comună, Înaltul Reprezentant al UE și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, și comisarul Johannes Hahn.

Uniunea Europeana ia act de deciziile luate ieri de Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv de formarea coaliției guvernamentale, se spune în nota emisă de Federica Mogherini și Johannes Hahn.

Uniunea Europeană a îndemnat la calm, după deciziile luate de Parlamentul de la Chişinău şi în contextul evoluţiilor ulterioare, potrivit unei declaraţii semnate de purtătoarea de cuvânt a Comisiei pe teme de politică externă, Maja Kocijancic, informează duminică Radio Chişinău.

În declaraţie se subliniază că UE consideră că persoanele care au fost alese în mod democratic trebuie să găsească calea pe care să o urmeze Republica Moldova prin dialog.

De asemenea, Uniunea Europeană aşteaptă ca Republica Moldova, ţară asociată cu Uniunea Europeană, să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, în conformitate cu principiile de bază ale Acordului de Asociere.

'Uniunea Europeană îşi reafirmă angajamentul de a coopera cu Republica Moldova cu privire la un proces de reformă robust pentru ţară, în special în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, asigurarea independenţei sistemului judiciar şi depolitizarea instituţiilor statului', potrivit declaraţiei citate de Radio Chişinău.

Reacţia UE vine după ce Curtea Constituţională a Republicii Moldova a invalidat, sâmbătă, decretele preşedintelui Igor Dodon privind desemnarea ca premier a liderei Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, şi numirea guvernului condus de aceasta. Noul guvern depusese deja jurământul în faţa Parlamentului.

Anterior, Curtea a decis că Parlamentul nu îşi mai poate exercita atribuţiile constituţionale, inclusiv cele de control asupra Executivului, întrucât mandatul său a expirat. Conform instanţei, toate actele adoptate de Legislativ în şedinţa de sâmbătă sunt neconstituţionale.

Şedinţa Parlamentului fusese convocată de Partidul Socialist (PSRM) al preşedintelui Igor Dodon şi de blocul proeuropean ACUM, alcătuit din PAS şi din Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA).

Deputaţii votaseră mai întâi - de asemenea neconstituţional, potrivit instanţei de resort - şi noua conducere a Parlamentului, cu socialista Zenaida Greceanîi ca preşedintă.

Tot în şedinţa de sâmbătă a Parlamentului de la Chişinău, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vasile Botnari, fusese revocat din funcţie cu votul a 61 deputaţi ai PSRM şi ai Blocului ACUM, iar imediat după decizia de revocare a şefului de la SIS, şedinţa Legislativului a fost închisă, deputaţii fiind anunţaţi că o nouă şedinţă plenară va avea loc duminică, 9 iunie.

Noul guvern al Republicii Moldova condus de Maia Sandu se va întruni luni şedinţă începând cu ora 11.00, informează Radio Chişinău şi Unimedia.

Şedinţa se va desfăşura la sediul Parlamentului, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă. Ea nu a indicat de ce şedinţa Guvernului se va desfăşura la Parlament, dar se pare că miniştrii noului Executiv nu au acces în sediul Guvernului.

Totodată, ea a precizat că o să meargă cu toţii mâine la Guvern.

Maia Sandu a mai spus că nu beneficiază, în calitate de premier, de serviciile de pază din partea SPPS, ceea ce reprezintă o încălcare a legii, iar referitor la declaraţiile şefului IGP, Alexandru Pînzari, că nu îl recunoaşte pe Andrei Năstase în calitate de ministru de Interne, ea a spus că ar fi o sfidare la adresa ordinii de drept.

Totodată, Maia Sandu a acuzat Partidul Democrat, formaţiunea lui Vlad Plahotniuc, că ar dirija blocajul din instituţiile publice.

Noul premier al Republicii Moldova a mai sus că a primit mesaje de susţinere din partea partenerilor externi. 

UPDATE

Statele Unite ale Americii susțin eforturile partidelor politice din Republica Moldova de a negocia un acord.

Oficialilor aleși trebuie să le fie acordat timp maxim posibil și oportunitatea de a ajunge la o înțelegere. Cetățenii merită un guvern pe deplin funcțional, precizează ambasada SUA la Chișinău, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.

Emisarul rus pentru Republica Moldova, Dmitri Kozak, consideră că evenimentele de la Chișinău sunt exclusiv un proces politic intern.

"Pentru Rusia este foarte important ca forțele care determină vectorul de politică Externă al Republicii Moldova să reprezinte voința poporului", a declarat el pentru agenția Itar Tass.

Iar președintele Dumei de Stat a felicitat-o pe Zinaida Greceanîi pentru alegerea sa în funcția de președinte al parlamentului de la Chișinău.

Agenția rusă Tass a anunțat că președintele Igor Dodon s-a întîlnit cu ambasadorii Rusiei, SUA și UE de la Chișinău și i-a informat , cităm, despre "posibila destabilizare a situației în ţară".

Igor Dodon a scris pe Facebook că nu există cale de întoarcere la procesul lansat. Situația critică de la Chișinău este prezentată în evoluție de BBC, DW, Euronews, NY Times, Reuters și în presa rusă.

Alianţa Nord-Atlantică urmăreşte cu îngrijorare criza politică din Republica Moldova şi îndeamnă la calm, reţinere şi dialog, Consiliul Europei (CoE) solicită o ”opinie urgentă” a Comisiei de la Veneţia, iar Departamentul de Stat american îndeamnă toate părţile să găsească o soluţie, scrie News.ro.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră