Jirinovski propune ca Rusia să-și schimbe numele în Imperiul Rus (VIDEO)

03 Aug 2015
Jirinovski propune ca Rusia să-și schimbe numele în Imperiul Rus (VIDEO)
Controversatul politician rus Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR) şi vicepreşedinte al Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), a propus schimbarea denumirii ţării din Federaţia Rusă în Imperiul rus, scrie independent.md.
 
„Ar trebui să suspendăm toate relaţiile economice. Relaţiile pe ansamblu – economice, comerciale turistice etc -, cu toate ţările care au instituit sancţiuni, să punem jumătate de lume în genunchi. Suntem cea mai puternică ţară din punct de vedere militar, toţi se tem de noi. Toţi, în afară de America, ceilalţi în genere nu ştiu să lupte. Nemţii şi francezii au încasat-o într-atât de mult de la noi, încât ei nu vor lupta împotriva noastră”, a declarat Jirinovski, într-un interviu acordat antenei ruse a BBC.
 
Potrivit lui Jirinovski, în condiţiile actuale tensionate cu Occidentul, Moscova ar trebui să adopte măsuri dure pentru crearea unui aparat represiv puternic, un nou KGB, şi să schimbe, în cele din urmă, denumirea ţării. 

„Rusia să fie denumită altfel: Imperiul rus sau altcumva. Numele de Federaţia Rusă este spus acum în sens peiorativ. Ce fel de federaţie este ea? Rusia este un stat unitar – 40 de gubernii a câte aproximativ 4 milioane (de locuitori) fiecare. Să anunţăm că, în total, suntem 150 de milioane de ruşi, iar la mijlocul secolului populaţia Rusiei va fi de 200 de milioane”, a continuat politicianul rus, care a precizat că unii susţin că populaţia Rusiei ar fi în prezent de 140 de milioane, fără să ţină cont că în Crimeea sunt 2 milioane de ruşi, iar în Donbas există alte 2 milioane de persoane.
 
La remarca jurnalistului BBC că Donbasul nu face parte din Rusia, Jirinovski a replicat: „Acolo trăiesc ruşi şi rubla rusă circulă acolo”.
 
„Care este diferenţa – rubla circulă acolo, ruşi sunt acolo. Ei ne iubesc şi numai prin ajutorul nostru pot exista, altfel Ucraina îi va distruge pe toţi pentru că de la Donbas vrea doar teritoriul, iar fiul vicepreşedintelui SUA vrea să extragă gaze de şist acolo”, a mai spus liderul liberal-democraţilor ruşi.
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră