Un avion al companiei Pegasus s-a rupt în trei şi a luat foc după ce a ieşit de pe pista de aterizare

05 Feb 2020
Un avion al companiei Pegasus s-a rupt în trei şi a luat foc după ce a ieşit de pe pista de aterizare

Un avion de linie cu 177 de persoane la bord s-a rupt şi aluat foc după ce a ieşit de pe pista de aterizare miercuri, la Istanbul, într-un accident spectaculos soldat cu peste 50 de răniţi de răniţi, dar nu şi cu morţi., relatează AFP.

Fuzelajul aeronavei, aparţinând companiei aeriene private turce Pegasus, s-a rupt în trei şi a luat foc după ce a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Internaţional Sabiha Gökçen, situat pe malul asiatic al Istanbulului, potrivit unorimagini difuzate de postul CNN-Türk.

Boeingul 737, care transporta 177 de pasageri şi membri ai echipajului şi venea de la Izmit, în vestul ţării, pare că a ieşit de pe pistă din cauza unei ploi puternice în cel mai mare oraş din ţară.

Guvernatorul Istanbulului Ali Yerlikaya a anunţat într-un comunicat că 52 de persoane au fost rănite şi spitalizate.

Zeci de ambulanţe au venit la faţa locului, scrie presa.

Ministrul Transporturilor Cahit Turhan a anunţat că nimeni nu a murit în accident, însă a adăugat că unii pasageri erau în continuare blocaţi în aeronavă.

”Unii pasageri au părăsit avionul prin propriile mijloace, însă alţii sunt blocaţi în interior, iar salvatorii noştri depun eforturi să-i elibereze”, a declaart ministrul la CNN-Türk.

Presa turcă scrie că cei doi piloţi - un turc şi un sud-coreean - au fost grav răniţi.

În imagini difuzate de televiziuni turce, aeronava s-a rupt în două locuri după ce a ieşit de pe pistă.

Partea din faţă a fuzelajului, unde se află cabina piloţilor şi primele rânduri de locuri s-a despărţit de restul aeronavei.

O a doua fisură era vizibilă la nivelul treimii din spate a avionului, unde se află ultimele zece rânduri de locuri şi coada aeronavei.AEROPORT ÎNCHIS

Potrivit presei turce, 12 copii se aflau la bordul avionului.

În imagini difuzate de presa turcă apar persoane pe iarbă, în jurul avionului, şi un bărbat în picioare pe o aripă a aeronavei.

Alte stiri din Externe

Ultima oră