Twitter, rețeaua de socializare preferată de liderii lumii. Vezi care sunt ”postacii” cei mai prolifici

28 Apr 2015
Twitter, rețeaua de socializare preferată de liderii lumii. Vezi care sunt ”postacii” cei mai prolifici
Anul acesta au fost identificate 669 de conturi la Twitter ale unor șefi de state și de guverne sau miniștri de Externe, recenzați într-un număr de 166 de state, potrivit Twiplomacy.com. Astfel, 86% dintre cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) au acum o prezență oficială pe Twitter.

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, este cel mai bine conectat ministru de Externe, iar Ministerul rus al Afacerilor Externe este cel mai conectat dintre toate cele luate în calcul de acest raport.

Cel mai urmărit lider politic de la Twitter este președintele Statelor Unite, Barack Obama, dar Papa Francisc este cel mai influent, primind câte 10.000 de retweet-uri pentru fiecare postare de-ale sale pe contul său în limba spaniolă, potrivit raportului prezentat de Twiplomacy.com.

Unii dintre lideri, dar chiar și instituții, au început să folosească Periscope, cea mai recentă dintre aplicațiile Twitter de livestreaming.

Peste 4.100 de ambasade și ambasadori sunt acum activi pe Twitter. La New York, Washington, Londra și Bruxelles, majoritatea misiunilor diplomatice folosesc Twitter pentru a avea o voce auzită la ”masa digitală”.

Ministerul britanic de Externe își încurajează diplomații să folosească Twitter, și este aproape imposibil să devii diplomat britanic fără să folosești instrumentele digitale, potrivit acestui raport prezentat marți.

Președinția venezueleană a trimis aproape 60.000 de tweet-uri de la 24 martie până acum, adică o medie de peste 41 de tweet-uri pe zi.

Președinția mexicană este cea mai prolifică, postând o medie de 68 de tweet-uri pe zi. Nici Guvernul mexican nu e mai în urmă, ambele repetând tweet-urile de câteva ori pe zi, pentru a capta diferite segmente de audiență la intervale orare diferite.

Toate cele 669 de conturi de Twitter combinate au o audiență de 212.283.753 de followeri. (M.C)

Alte stiri din Externe

Ultima oră