Trump susţine că fostul său strateg-șef și-a pierdut mințile

04 Ian 2018
Trump susţine că fostul său strateg-șef și-a pierdut mințile

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, spune că fostul său strateg-șef și-a pierdut mințile după ce a fost concediat de la Casa Albă.

Reacția președintelui american vine după ce Steve Bannon a catalogat întâlnirea din 2016 a fiului și a ginerelui lui Trump cu un grup de ruși drept "trădătoare" și "nepatriotică".

Atacul de o virulenţă extraordinară a fost o urmare a difuzării unor fragmente dintr-o carte ce urmează să apară zilele acestea, în care Steve Bannon afirmă că fiul preşedintelui american, Donald Trump Jr., a comis o "trădare" întâlnindu-se cu o avocată rusă care oferea informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton.

"Steve Bannon nu are nimic de-a face cu mine sau cu preşedinţia mea. Când a fost concediat, nu şi-a pierdut doar slujba, ci şi minţile", a reacţionat cel de-al 45-lea preşedinte al SUA într-un scurt comunicat.

"Steve a avut un rol foarte limitat în victoria noastră istorică", a adăugat el, acuzându-l pe fostul său consilier că şi-a petrecut timpul la Casa Albă "dând presei false informaţii pentru a părea mai important decât era".

Anturajul lui Donald Trump se află în centrul anchetei efectuate de procurorul special Robert Mueller asupra unei posibile înţelegeri secrete cu Rusia pentru a influenţa alegerile din noiembrie 2016.

Donald Trump şi Moscova au negat orice înţelegeri, dar un raport al serviciilor americane de informaţii au afirmat în ianuarie anul trecut că puterea de la Kremlin a încercat clar să o destabilizeze pe Hillary Clinton.

Patru membri ai echipei de campanie Trump sunt puşi sub acuzare în această afacere, printre care Paul Manafort, fostul director al campaniei, inculpat la 30 octombrie în principal pentru spălare de bani. Generalul Michael Flynn, consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională înainte de a demisiona, a pledat, de asemenea, vinovat că a minţit FBI-ul în legătură cu discuţiile purtate cu ambasadorul Rusiei în Statele Unite la acea vreme, Serghei Kisliak.

Anchetatorii se interesează mai ales de o întâlnire între fiul cel mare al lui Trump, Donald Jr., însoţit de Jared Kushner, ginere şi consilier apropiat al actualului preşedinte american, şi de Paul Manafort cu Natalia Veselniţkaia, la 9 iunie 2016. Potrivit familiei Trump, această întâlnire a durat doar "câteva minute", iar avocata presupusă a avea legături cu Kremlinul nu a oferit "nicio informaţie de valoare" pentru a o incrimina pe candidata democrată.

Alte stiri din Externe

Ultima oră