Trump a lansat atacul în Siria. Marea Britanie şi Franţa s-au alăturat, Damascul spune că e agresiune americană

14 Apr 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Trump a lansat atacul în Siria. Marea Britanie şi Franţa s-au alăturat, Damascul spune că e agresiune americană

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri seara (ora locală) într-un discurs de la Casa Albă, o operaţiune militară în curs contra Siriei, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor.

Chiar în momentul în care Trump făcea anunţul, la Damasc se auzeau explozii puternice, potrivit unui corespondent al AFP aflat la faţa locului, scrie bfmtv.com.

"Apărarea antiaeriană siriană a intrat în acţoune cntra agresiunii americane, britanice şi franceze", a anunţat postul public de televiziune sirian, iar martori oculari declarau pentru AFP că la nord-est de Damasc se puteau vedea coloane negre de fum.

Trump a denunţat atacurile chimice "monstruoase" ale regimului de la Damasc şi a promis că operaţiunea va dura "atât timp cât va trebui".

De la Londra, şefa guvernului britanic a afirmat că "nu există alternativă la folosirea forţei".

Donald Trump a transmis un mesaj şi Iranului şi Rusiei, principalii aliaţi ai guvernului sirian.

"Ce fel de naţiune vrea să fie asociată cu uciderea în masă a unor bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi?, a întrebat Trump, citat de dpa.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că ţara sa participă la operaţiunea în curs alături de SUA şi Regatul Unit, precizând că loviturile sunt "circumscrise capacităţilor regimului sirian ce permit producerea şi folosirea de arme chimice".

"Nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimce", a explicat preşedintele francez, într-un comunicat preluat de AFP. 

Loviturile occidentale din zorii zilei de sâmbătă au vizat baze militare şi centre de cercetare ştiinţifică din Damasc şi împrejurimile capitalei, în cadrul operaţiunii declanşate de SUA, Marea Britanie şi Franţa, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Un oficial din administraţia americană, citat de AFP, a precizat că operaţiunea vizează ţinte multiple şi este realizată cu diferite tipuri de muniţie, notând că au fost folosite şi rachete de croazieră Tomahawk.

"Agresiunea tripartită asupra Siriei este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi va fi sortită eşecului", a informat agenţia oficială siriană SANA, citată de AFP.

UPDATE

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj prin care afirmă că România condamnă folosirea armelor chimice în Siria şi spune că ţara noastră este solidară cu acţiunile partenerilor noştri strategici.

Ministerul de Externe consideră că acţiunea SUA, Marii Britanii şi Franţei în Siria este o reacţie fermă la atrocităţile soldate cu victime în rândul populaţiei civile, subliniind că România este solidară cu aliaţii şi partenerii săi strategici.

De asemenea, MAE se pronunţă pentru tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de atacul cu arme chimice din Douma şi reafirmă necesitatea soluţionării conflictului din Siria.

IMAGINE: Avion Rafale, al Armatei franceze. Captură BFM TV

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră