Trei puncte de fragilitate majoră pentru Catedrala Notre Dame. Ce spune firma care se ocupa de restaurare

18 Apr 2019 | scris de A.V.
Trei puncte de fragilitate majoră pentru Catedrala Notre Dame. Ce spune firma care se ocupa de restaurare

”Trei puncte de fragilitate majoră” au rămas în structura catedralei Notre-Dame, unde se desfăşoară în prezent o serie de lucrări de consolidare, a declarat joi ministrul Culturii din Franţa, Franck Riester.

Asupra pilonului din naosul transversal, "lucrări importante au fost realizate în această noapte pentru a consolida prin fretaj partea superioară, un fel de cofraj cu ajutorul unui dispozitiv din lemn. Acea parte ameninţa să se prăbuşească", a declarat ministrul francez pentru site-ul de ştiri BFMTV-RMC.

Al doilea punct sensibil: pilonul (partea înaltă) occidental, aflat între cele două turnuri. "Este foarte fragilizat şi stă aplecat, în special pentru că statuia îngerului, aflată în partea de sus, a fost atât de arsă, încât s-a topit pe toată partea superioară a stâlpului de susţinere", a explicat Franck Riester.

"O operaţiune care are loc astăzi vizează, printr-o schelă care urmează să fie instalată, să lege acel înger, pentru a-l extrage de acolo", a continuat ministrul francez.

Al treilea punct problematic: îngerul de pe turnul dinspre miazăzi, "care s-a încălzit atât de mult, încât pietrele din zidul de susţinere au devenit complet friabile, şi există riscul ca himerele decorative să se prăbuşească". "Dacă ele se prăbuşesc, ar putea să pericliteze marile orgi care, pentru moment, au fost salvate", a subliniat ministrul. "Operaţiunea de extragere a himerelor a fost lansată".

În plus, în catedrala Notre-Dame există "trei locuri foarte problematice", unde bolta s-a prăbuşit: "naosul, din cauza prăbuşirii fleşei, la crucea transeptului şi în transeptul nordic".

"În cele trei locuri, bolta s-a prăbuşit şi există un risc real ca ea să se prăbuşească şi în alte zone, motiv pentru care vor fi instalate mai multe schele, pentru a pune plăci de susţinere, pentru a scoate molozul de pe boltă şi pentru a acoperi foarte repede găurile din tavan. Dacă va începe să plouă, se va produce o acumulare de apă care ar apăsa şi mai mult asupra boltei", a avertizat ministrul Culturii.

Firma Le Bras Freres, care a instalat schelele din jurul fleșei catedralei a exclus, miercuri, orice responsabilitate în declanșarea incendiului care a devastat catedrala.

Compania susține că toate procedurile au fost respectate.

Potrivit unui reprezentant al firmei, cei 12 salariați prezenți luni pe șantier au fost audiați de poliția judiciară din Paris și colaborează perfect cu anchetatorii.

Ei au confirmat că nu a existat nimic încins pe schele, că nu a fost efectuată nicio operațiune de sudură.

”Când părăsim șantierul, oprim alimentarea cu energie electrică, punem totul la punct, închidem ușa cu cheia și predăm cheia sacristiei catedralei, iar totul este notat în caiet. Ultimul a părăsit șantierul la 17:50, cu o oră înaintea declanșării incendiului, iar primul la 17:20, coborând cu cele două ascensoare care sunt folosite pentru schele”, a mai spus acesta.

Sursa a mai declarat că este în curs o expertiză pentru a se stabili cum poate fi demontată schela fragilizată de incendiu, ideea fiind de a pune în loc o altă schelă, pentru a se putea demonta cea de față.

Potrivit acestuia, schela era încă în proces de instalare, urmând a fi livrată la jumătatea lunii iulie. Nu începuse nicio lucrare pe aceasta, a dat asigurări reprezentantul companiei.

Alte stiri din Externe

Ultima oră