Care este naţia cea mai înfloritoare din lume

24 Iun 2015
Care este naţia cea mai înfloritoare din lume
Panama conduce în topul celor mai fericite ţări din lume pentru al doilea an consecutiv, conform unui nou studiu citat de livescience.com. România nu se numără nici în top 10, dar nici în rândul celor 10 ţări din coada clasamentului.

Cercetătorii au chestionat peste 146.000 de persoane din întreaga lume privind mai multe aspecte ale bunăstării lor: idealurile, relațiile sociale, situaţia financiară, implicarea în comunitate și sănătatea fizică. Pe baza acestor răspunsuri, participanţii au fost consideraţi "prosperi", " luptători " sau " în suferință".

În Panama, 53% din locuitori sunt înfloritori la cel puţin trei aspecte din cele menţionate, fiind cel mai mare procentaj înregistrat în ţările în care s-a făcut studiul. Un motiv ar fi că panamezii, şi în general latino-americanii, au tendinţa de împărtăşi mai des experienţele pozitive decât cele negative, comparativ cu oamenii din alte părţi ale lumii, a explicat Dan Witters, cercetător şi director al Gallup-Healthways. Panama a cunoscut, de asemenea, creştere economică anul trecut şi este o ţară stabilă politic.

Celelalte ţări din top 10, pe lângă Panama sunt:
·       Costa Rica: 47.6%
·       Puerto Rico: 45.8%
·       Switzerland: 39.4%
·       Belize: 38.9%
·       Chile: 38.7%
·       Denmark: 37.0%
·       Guatemala: 36.3%
·       Austria: 35.6%
·       Mexico: 35.6%

Pe ultimul loc al clasamentului se află Afganistanul, cu 0% locuitori prosperi la cel puţin trei aspecte ale bunăstării. Alte ţări din coada clasamentului sunt:
Bhutan: 3%
Cameroon: 3.1%
Togo: 3.9%
Tunisia: 4.0%
Congo Kinshasa: 4.1%
Ivory Coast: 4.5%
Benin: 4.8%
Haiti: 5.3%
Ghana: 5.6%

Statele Unite au picat de pe locul 12, deţinut în 2013, pe locul 23 în 2014. Oricum este vorba doar despre o mică schimbare în scorul bunăstării SUA. A scăzut de la 33% locuitori prosperi în 2013, la 30% în 2014. Declinul bunăstării nu este substanţial, dar suficient să coboare SUA în lista celor 145 de ţări unde s-a făcut studiul.
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră