Ţara care se oferă să-ţi plătească concediul. Cu o condiţie

05 Mar 2017 | scris de Istvan Deak
Ţara care se oferă să-ţi plătească concediul. Cu o condiţie

Noua Zeelandă a găsit soluţia perfectă pentru a atrage străinii să vină la ei în ţară pentru interviuri de angajare, le plăteşte transportul şi cazarea, scrie The Independent.

Industria IT din oraşul Wellington căută experţi IT din toată lumea şi autorităţile sunt pregătite să le plătească vacanţele celor care se dovedesc că merită. Programul prin care acest lucru este posibil se numeşte Locksee Wellington şi este un parteneriat dintre Wellington Regional Economic Development Agency (WREDA) şi Workhere New Zealand, care le va plăti celor 100 de candidaţi zborurile, dar şi cazarea (3 nopţi).

Candidaţii vor trebui să vină la interviuri de angajare cu companiile IT din WEllington, dar şi să participe la întâlniri şi trasee turistice prin oraş, apoi companiile le vor face o ofertă de angajare celor mai buni candidaţi.

Cei care doresc să aplice trebuie să o facă până 20 martie, iar călătoria şi interviurile vor avea loc în perioada 8-11 mai.

URMĂRIŢI CLIPUL DE PREZENTARE AICI.

CITIŢI ŞI:

Noua Zeelandă are nevoie de imigranţi. Motivul este surprinzător

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră