Sute de tineri şi de minori, torturaţi şi violaţi într-o şcoală

27 Sep 2019
Sute de tineri şi de minori, torturaţi şi violaţi într-o şcoală

Nigeria a descoperit cu groază existenţa unei şcoli coranice în Kaduna (nord) unde câteva sute de băieţi, printre care minori, erau torturaţi şi violaţi. Aceştia au fost salvaţi de poliţie, informează AFP şi dpa, preluate de AGERPRES.

În timpul unei descinderi întreprinse joi într-o casă din cartierul Rigasa, poliţia din Kaduna a descoperit aproape 400 de elevi şi studenţi "de naţionalităţi diferite", închişi şi legaţi în lanţuri, în ceea ce mass-media denumeşte de atunci "casa ororilor".

Responsabilii instituţiei îi obligau să locuiască "în condiţii inumane şi degradante, sub pretextul că îi fac să înveţe Coranul şi să se redreseze", a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei statului Kaduna, Yakubu Sabo. Proprietarul instituţiei şi cei şase asistenţi ai săi au fost arestaţi, a precizat el.

În cele câteva fotografii difuzate de presa nigeriană, se poate vedea un copil cu spatele acoperite de răni sângerânde, cauzate în mod vizibil de lovituri cu biciul, un altul cu picioarele legate cu lanţuri de bare de fier, precum şi o mulţime de băieţi înghesuiţi într-o curte insalubră.

Poliţia a descoperit de asemenea "o cameră de tortură", unde elevii erau suspendaţi în lanţuri şi bătuţi, atunci când învăţătorii estimau că aceştia au comis o greşeală.

"Victimele au fost maltratate. Unele dintre ele au declarat că au fost violate de profesorii lor", a declarat Sabo.

Raidul poliţist a fost lansat ca urmare a unor plângeri repetate ale vecinilor, care suspectau că ceva anormal se întâmpla în interiorul şcolii.

Şcoala, deschisă în urmă cu circa zece ani, găzduia elevi aduşi de familiile lor pentru a studia Coranul, dar mai ales pentru a-i readuce "pe drumul cel bun" pe micii delincvenţi sau consumatori de droguri.

Nordul Nigeriei, majoritar musulman, găzduieşte un mare număr de "case de corecţie" mai mult sau mai puţin oficiale care propăvăduiesc un învăţământ religios strict, în absenţa unor structuri publice care să preia tinerii cu probleme.

Părinţii unora dintre victimele originare din Kaduna, convocaţi de poliţie, s-au declarat "şocaţi şi îngroziţi" atunci când au văzut starea în care se aflau copiii lor. Părinţii le duceau regulat mâncare copiilor şi erau autorizaţi să-i vadă doar o dată la trei luni.

Alte stiri din Externe

Ultima oră