Statul Islamic confirmă moartea lui al-Baghdadi şi-l desemnează drept succesor pe Abu Ibrahim Al-Hashimi Al-Qurashi

31 Oct 2019
Statul Islamic confirmă moartea lui al-Baghdadi şi-l desemnează drept succesor pe Abu Ibrahim Al-Hashimi Al-Qurashi

Organizaţia ultraradicală Statul Islamic (SI) a confirmat joi moartea liderului său Abu Bakr al-Baghdadi, la cinci zile după ce Donald Trump a anunţat decesului acestuia într-o operaţiune americană în Siria, a numit un succesor al acestuia, Abu Ibrahim Al-Hashimi Al-Qurashi, şi a ameninţat Statele Unite să răzbune această moarte, relatează AFP, preluată de news.ro.

”O, musulmani, o, mujahedini, soldaţi ai SI (...), noi îl plângem pe comandantul credicioşilor Abu Bakr al-Baghdadi”, a anunţat Abu Hamza Al-Qurashi, prezentat drept noul purtător de cuvânt al organizaţiei extremiste, într-un mesaj audio, postat pe aplicaţia Telegram.

Gruparea jihadistă a confirmat totodată moartea, în alt raid, a fostului său purtător de cuvânt, Abu al-Hassan al-Muhajir, mâna dreaptă a lui al-Baghdadi.

Gruparea anunţă că ”Majlis al-shura (adunarea consultativă, în arabă)” a depus jurământul de credinţă faţă de Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi, prezentat drept în calitate de ”comandant al credincioşilor” şi de nou ”calif al musulmanilor”.

Acest nume a fost rar menţionat între potenţialii succesori ai lui al-Baghdadi, a cărui moarte a fost anunţată de mai multe ori în ultimii ani.

”JUDECĂTOR SI”

”Noi nu ştim mare lucru despre el, doar că este principalul judecător al SI şi că a condus Autoritatea sharia (legii islamice)”, a declarat pentru AFP Hisham al-Hashemi, un expert irakian în SI.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică, la Casa Albă, moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi, considerat vinovat de multiple atrocităţi în Irak şi Siria şi de atentate sângeroase.

Pentagonul a difuzat miercuri fotografii şi fragmente de înregistrări video în care apar aproximativ zece militari care se apropie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de incinta complexului în care se ascundea liderul jihadist, în satul Barisha, în nord-vestul Siriei.

Încolţit de forţele americane, liderul SI s-a detonat cu ajutorul ”vestei” sale încărcate de explozivi, după ce s-a refugiat într-un tunel săpat în vederea asigurări protecţiei sale. ”A murit ca un câine”, a dat asigurări Trump.

În înregistrarea audio - de aproximativ şapte minute -, organizaţia jihadistă a îndemnat joi la răzbunarea morţii liderului său, ameninţând în mod expres Statele Unite cu represalii.
”Nu te bucura, America”, se arată în mesaj.

”A venit cel care te va face să uiţi ororile” lui Abu Bakr al-Baghdadi şi ”loviturile amare (...), ale căror gust îţi va părea dulce”, a adăugat SI, referindu-se la noul ”calif”.

TEMERI DE REPRESALII

După ce s-a autoproclamat, în 2014, ”calif” al unui teritoriu ce a numărat până la şapte milioane de locuitori, de o parte şi de alta a frontierei dintre Irak şi Siria, liderul grupării jihadiste a devenit cel mai căutat om din lume.

Moartea sa a fost anunţată în mai multe rânduri, însă tentativele în vederea eliminării acestui irakian în vârstă de 48 de ani au eşuat, în contextul în care imamul trăia în umbră.

Succesorul său moşteneşte o mişcare jihadistă care a fost nevoită - după căderea ”califatului” în martie şi după alte înfrângeri militare - să se dizolve într-o multitudine de celule clandestine în Siria şi Irak, care comunică dificil în aceste ţări aflate în plin haos.

Noul lider jihadist ar putea să reuşească să conducă aproximativ 14.000 de combatanţi dispersaţi în Siria şi în Irak şi să se apropie de actualul lider Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, aprecia miercuri Russ Travers, directorul interimar al National Counterterrorism Center (NCC), organismul care supervizează lupta antiteroristă a Statelor Unite.

În mesajul audio difuzat joi, purtătorul de cuvânt al SI a evocat îndemnul fostului lider al grupării jihadiste la eliberarea deţinuţilor SI din închisorile şi taberele aflate sub controlul forţelor kurde.

Acestea afirmă că deţin aproximativ 12.000 de presupuşi jihadişti - inclusiv 2.000 de străini - provenind din peste 50 de ţări.

Forţele kurde din Siria, partenerele Washingtonului în timpul anilor de luptă împotriva jihadiştilor din SI, au anunţat, la rândul lor, că se tem de represalii din partea grupării, după moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi.

”Ne aşteptăm la orice, inclusiv la atacuri contra închisorilor!”, a declarat Mazloum Abdi, comandantul-şef al FDS, referindu-se la centrele deţinute de kurzi în care se află mii de jihadişti.

Rămăşiţele liderului SI au fost depuse în mare, potrivit unui reprezentant al Pentagonului, un ”mormânt” maritim ales cu scopul de a evita ca un eventual mormânt să devină un loc de pelerinaj.

Alte stiri din Externe

Ultima oră