Securitate sporită pentru Viktor Orban. A devenit o țintă pentru ISIS

09 Noi 2015
Securitate sporită pentru Viktor Orban. A devenit o țintă pentru ISIS
Decizia Guvernului ungar de a ridica un gard la granița Ungariei cu Serbia și Croația a dus la sporirea măsurilor de securitate în jurul premierului Viktor Orban și a rudelor sale.

“Unitatea Antitero din Ungaria, TEK, a decis să sporească măsurile de securitate pentru premierul Viktor Orban și rudele sale. Guvernul ungar și-a atras mânia grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS) și a altor organizații teroriste”, anunță televiziunea germană n-tv, citând surse ungare.

“Aceste organizații îl consideră pe premierul ungar și pe cei din anturajul său ca fiind dușmani”, consideră fostul adjunct al șefului serviciului de informații al Armatei, Jozsef Horvath.

“Ungaria a ridicat un gard la granița cu Serbia și Croația pentru a opri refugiații să treacă ilegal frontiera. De atunci ruta refugiaților în Balcani nu mai trece prin Ungaria. Asta a dus la pierderi uriașe pentru bandele specializate în trafic de refugiați”, adaugă sursa citată.

Informația apare și în presa din Ungaria, respectiv în tabloidul Blikk, dar acesta citează o știre inițială din Magyar Idok.

TEK aparține oficial de ministerul de Interne, dar comandantul ei, Janos Hajdu, este un apropiat al premierului Orban, notează sursa germană. (I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră