Româncele, cele mai dese victime ale prostituţiei în Spania

20 Sep 2015
Româncele, cele mai dese victime ale prostituţiei în Spania
Guvernul spaniol atrage atenția asupra faptului că cele mai multe victime ale prostituției în Spania sunt românce, scrie romanul.eu. 

Consiliul de Miniștri a aprobat un Plan de combatere a traficului de persoane cu scopul exploatării sexuale, care va fi dotat cu aproximativ 100 de milioane de euro pentru acțiuni de protejare a victimelor.

Ministrul Sănătății, al Serviciilor Sociale și Egalității, Alfonso Alonso, recunoaște că prostituția este o problemă a Spaniei.

Potrivit Institutului Național de Statistică, această activitate ilegală ar reprezenta 0,35 la sută din PIB, reprezentând 3,7 miliarde de euro pe an.

Din cele 14 mii de femei detectate în această situație, majoritatea sunt românce, de asemena sunt și spaniole, dominicane, braziliene, columbiene și din Paraguay. Victimele vin cu precădere din România, Nigeria și Bulgaria, provin din țări unde au mai puține  oportunități, vin înșelate și sunt aduse pentru a fi exploatate sexual la noi în țară”, a amintit ministrul Alfonso Alonso, după sesiunea Consiliului de Ministri.

Planul de combatere a traficului de femei și minore cu scopul exploatării sexuale prevede, între altele, ca bunurile confíscate traficanților să fie destinate victimelor printr-un birou de recuperare și gestionare de active.

Această structură va lua fiinţă în următoarele săptămâni, iar Guvernul de la Madrid consideră că Planul este un răspuns legal la una dintre „cele mai rele forme de sclavie modernă”.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră