Regele neoficial al Wikipedia. Povestea americanului care a corectat 33% din conținutul acesteia

14 Feb 2019 | scris de Marina Constantinoiu
Regele neoficial al Wikipedia. Povestea americanului care a corectat 33% din conținutul acesteia

Un american a realizat aproape trei milioane de modificări pe Wikipedia și redactat 35.000 de articole originale. Acest lucru i-a adus nu doar laude, ci și un statut aproape legendar pe Internet, scrie cbsnews.com despre omul care se află în spatele unei treimi din conținutul enciclopediei online Wikipedia: Steven Pruitt.

Enciclopedia online numără la acest moment peste 5,8 milioane de articole în engleză și alte milioane traduse în alte limbi - toate scrise de voluntari online. Pruitt a fost desemnat una dintre persoanele cele mai influente pe Internet de către revista Time, mai ales pentru că o treime dintre articolele în engleză de la Wikipedia au fost editate de el.

O muncă incredibilă, declanșată dintr-o fascinație pentru propria istorie, scrie CBS. Asta îl face ”vecin” cu Donald Trump, J.K. Rowling și Kim Kardashian, ceea ce e greu de egalat.

Pruitt este obsedat de istorie, iar dragostea lui pentru operă i-a inspirat numele de utilizator al Wikipedia: Ser Amantio Di Nicolao, personajul său de operă preferat.

Numărul total al articolelor corectate de el este de aproape şase milioane, informează postul de televiziune american CBS.

În contul său sunt peste 3 milioane de corecturi și aproape 35.000 de articole în original.

Potrivit postului de televiziune CBS, americanul, în vârstă de 35 de ani, angajat al Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierei din SUA, redactează zilnic timp de câte trei ore articolele Wikipedia.

Steven Pruitt a precizat că părinții săi, cu care locuiește și în momentul de față, ”au considerat mult timp că o astfel de pasiune este una absurdă”.

Americanul nu a cerut niciodată bani pentru munca sa, specificând că lucrează spre binele Wikipedia.

”Mama mea a crescut în fosta URSS, așadar știu cât de importantă este libertatea circulației informațiilor și eforturile pentru a face ca informația să devină liberă”, a declarat Pruitt.

Kui Kinyanjui, de la Wikipedia, a declarat că site-ul n-ar exista fără devotamentul acestor voluntari. Wikipedia face parte acum dintre cele cinci site-uri cele mai vizitate din lume, alături de Google, YouTube și Facebook.

”Persoane ca Steven sunt extrem de importante pentru platforme precum Wikipedia, pur și simplu pentru că ele sunt piatra de temelie a sa”, a declarat vicepreședintele pentru comunicare al Wikipedia.

Până a apărea reportajul CBS despre Steven Pruitt, tânărul nu era cunoscut, iar acum a devenit vedetă. După ce a fost dufuzat materialului de CBS, el a devenit erou pe site-ul web de divertisment şi rețeaua de socializare Reddit.

CREDIT FOTO: CBS NEWS

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră