Raportul companiei de audit americane Kroll, despre “Furtul secolului”, dat publicității

05 Mai 2015
Raportul companiei de audit americane Kroll, despre “Furtul secolului”, dat publicității
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a publicat luni seara pe blogul său raportul companiei de audit americane Kroll, angajată de Guvernul moldovean pentru a elucida circumstanțele dispariției unui miliard de dolari anul trecut de la trei bănci din Republica Moldova, în contextul protestelor de amploare care au avut loc duminică la Chișinău împotriva devalizării celor trei bănci și a corupției, relatează portalul Unimedia. Candu susține că a publicat varianta raportului așa cum a primit-o, în limba engleză, gestul său intervenind înainte de întâlnirea programată pentru marți cu reprezentanți ai societății civile și ai presei cu profil economic, informează Europa Liberă.

La începutul lunii aprilie, Banca Centrală a Republicii Moldova a descoperit că trei instituții bancare — Banca de Economii, Banca Socială și Unibank — reprezentând aproximativ o treime din activele bancare ale țării, acordaseră credite care totalizau un miliard de dolari (890 milioane de euro), adică 15% din Produsul Intern Brut (PIB) al țării. Destinatarii acestor credite nu sunt identificați și se pare că banii s-au volatilizat pur și simplu.
În prezent, cele trei bănci se află sub administrația specială a Băncii Naționale de la Chișinău pentru a evita falimentul.

“Am decis să public raportul Kroll și îmi asum responsabilitatea pentru această acțiune. O fac deschis, fără să mă ascund după surse anonime, pentru că dezbaterea pe această temă capătă accente false”, a declarat Andrian Candu într-o postare pe blogul său, după ce firma americană nu a fost de acord cu publicarea documentului.

Liderii Partidului Socialiștilor de la Chișinău, Igor Dodon și Zinaida Greceanâi, au plecat de urgență la Moscova, deplasarea lor având loc după ce luni seară a fost publicat raportul companiei americane Kroll.

Șefa serviciului de presă al PSRM, Carmena Lupei, a declarat pentru Unimedia că vizita celor doi lideri socialiști era planificată cu mult timp în urmă și că această deplasare nu are nicio legătură cu publicarea raportului Kroll. (agerpres.ro)

Alte stiri din Externe

Ultima oră