Românca Ramona Pop, viceprimar al Capitalei-land a Germaniei, Berlin

04 Ian 2017 | scris de Istvan Deak
Românca Ramona Pop, viceprimar al Capitalei-land a Germaniei, Berlin

Muller şi-a anunţat cabinetul format din 10 senatori, care o include pe Ramona Pop, devenită senator regional pentru economie şi energie, dar şi viceprimar. De fapt denumirea rolului este de primar, adică Bürgermeister, însă este echivalentul viceprimarului; primarul este Regierender Bürgermeister, adică primar-guvernator.

muller

Muller a fost reales primar al Berlinului pentru cinci ani, obţinând 88 de voturi din 160 în Senatul oraşului-land cu 3,6 milioane de locuitori. Un locuitor din patru ai Berlinului are origini străine, scrie Deutsche Welle.

„Am muncit mult pentru a câştiga această participare la coaliţia regională”, a declarat Ramona Pop, potrivit Deutsche Welle.

ramona pop afis
Coaliţia condusă de Muller are cum 92 de mandate din totalul de 160 ale Senatului.

Înainte de alegerea din Senat, Muller a semnat un acord de coaliţie de 187 de pagini cu Die Grunen şi cu Die Linke, după negocieri dure, care s-au axat pe tema viitoarelor investiţii în infrastructura oraşului.

Partidul Die Grunen (Verzii, ecologiştii) a decis să o desemneze pe prima poziţie la alegerile pentru Camera Deputaților din Parlamentul regional al Landului Berlin pe românca Ramona Pop.

ramona pop tv

Pop a reușit să îi devanseze practic pe șefii filialei din Berlin a partidului, Bettina Jarasch și Daniel Wesener.

La congresul partidului din 2015, celor trei, alături de co-președintele fracțiunii Die Grunen din Camera Deputaților, Antje Kapek, li s-a avansat ideea să candideze într-un grup de patru, care să asigure prezența verzilor la guvernare după alegeri.

Nu toți membrii partidului au agreat această idee, iar criticii au susținut că în campania electorală este nevoie de o figură care să reprezinte partidul în presă și în fața opiniei publice.

“O să mă implic cu toate mijloacele ca în partid să fie liniște și să ne atingem obiectivul de a participa la guvernare în Berlin”, a promis Pop.

Născută la Timișoara în 1977, Ramona Pop a emigrat în Germania în 1988, împreună cu mama şi bunicii ei, la Munster, unde locuia unchiul ei. Cinci ani au aşteptat aprobare de la autorităţile României comuniste pentru a putea părăsi ţara. Mama sa a divorţat de tatăl Ramonei, care nu a dorit să părăsească România. Ramona Pop absolvit liceul la Munster și s-a specializat în studii politice la Institutul Otto Suhr din cadrul Universității FU Berlin.

În 1997 s-a înscris în partidul Die Grunen, iar din 2006 a ajuns membru în Parlamentul regional din Berlin. Din 2012 este copreședinte al fracțiunii din Camera Deputaților.

Berlinul metropolitan, în afara faptului că a devenit capitala federală în 1999, este unul dintre oraşele-land ale acestei ţări.

Capitala Germaniei este unul din cele 16 landuri ale țării, iar populația de 3,6 milioane locuitori face din Berlin cel mai mare oraș german. Suprafața Berlinului este de 891,85 kmp, iar densitatea demografică medie de 3.869 locuitori/kmp, scrie agerpres.ro.

Parlamentul berlinez este Camera Reprezentanților, iar organismul executiv este Senatul. Din Senat fac parte primarul guvernator și senatorii ce dețin poziții ministeriale, dintre care unul are titlul oficial de primar, ca adjunct al primarului guvernator.

Primarul-guvernator este în același timp prim-ministru al landului federal Berlin.

Berlinul este împărțit în 12 districte (Bezirke), dar până la reforma administrativă din anul 2001 numărul acestora era de 23. Fiecare district este împărțit în mai multe localități (Ortsteile), ce reprezintă zonele tradițional urbanizate cu care locuitorii se identifică. Fiecare district este condus de un Consiliu districtual și un primar de district.

Consiliul districtual este ales de Adunarea districtuală.

Districtele berlineze nu sunt municipalități independente. Puterea guvernelor districtuale este limitată și subordonată Senatului Berlinului. Primarii de districte formează Consiliul primarilor (Rat der Bürgermeister), condus de primarul guvernator, având un rol consultativ pentru Senatul Berlinului.

Localitățile nu au propriile organisme guvernamentale, chiar dacă multe din ele au origini în vechile municipalități care au format Berlinul Mare la 1 octombrie 1920.

După odiosul atac asupra Târgului de Crăciun din Berlin, de la 19 decembrie, Ramona Pop a declarat că nu va fi decisă o sporire a supravegherii video a oraşului după acest atentat. „O astfel de declaraţie ar fi aproape de neimaginat în Marea Britanie, unde camerele video sunt acceptate cu largheţe de opinia publică, drept un mijloc necesr de luptă împotriva criminalităţii”, scrie Financial Times, într-o analiză despre cât de pregătită este la momentul actual Germania pentru a face faţă valului de terorism cu care se confruntă Europa.

Alte stiri din Externe

Ultima oră