Preşedintele SUA, ţinta unei glume nepotrivite: "Știți cum este cafeaua Obama? Neagră și slabă". Cine i-a scris asta lui Barack Obama

22 Iun 2015
Preşedintele SUA, ţinta unei glume nepotrivite:
 Soția ministrului israelian de interne Silvan Shalom a publicat duminică o "glumă nepotrivită" legată de președintele american, Barack Obama, pe contul său de Twitter, înainte de a șterge mesajul și a cere scuze, notează timesofisrael.

"Știți cum este cafeaua Obama? Neagră și slabă", le-a scris Judy Shalom Nir-Mozes celor peste 74.000 de internauți care o urmăreau pe Twitter.

La scurt timp, un val de indignare și de critici on-line au obligat-o să șteargă mesajul în cauză.

"Îmi cer scuze, a fost o glumă idioată pe care mi-a povestit-o cineva", a reacționat ea în engleză pe contul său .

"Președinte Obama, nu ar fi trebuit să spun mai departe această glumă nepotrivită", a insistat ea într-un mesaj adresat președintelui american. "Îmi plac oamenii, indiferent de rasa sau religia lor", a adăugat Judy Shalom Nir-Mozes.
"Îmi pare rău dacă am rănit pe cineva. Sper că voi mai fi măritată după ce soțul meu va ateriza și va auzi ce am făcut", a continuat ea.
Soțul său, membru al partidului Likud condus de premierul Benjamin Netanyahu, este, de asemenea, ministrul desemnat pentru relația cu Statele Unite, aliatul strategic al Israelului.

Alte stiri din Externe

Ultima oră