Politician german, împuşcat în cap

04 Iun 2019 | scris de M.C.
Politician german, împuşcat în cap

Walter Lübcke, un lider regional din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta), a fost împuşcat mortal, anunţă autorităţile germane, citate de BBC.

Investigatorii cazului au declarat că liderul politic regional a fost găsit mort în grădina casei sale, fiind împuşcat de la mică distanţă.

A fost lansată o anchetă pentru elucidarea circumstanţelor în care s-a produs crima, posibilitatea sinuciderii fiind exclusă.

Walter Lübcke (65de ani), preşedintele districtului Kassel (landul Hessen), a fost găsit mort în cursul nopţii de duminică spre luni în faţa casei sale, situată în orăşelul Wolfhagen-Istha.

Lübcke, un lider regional din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, primise ameninţări în anul 2015, dar atunci beneficia de protecţie specială din partea poliţiei.

Autorităţile germane au înfiinţat o comisie specială de anchetă, care analizează toate ipotezele şi încearcă să afle motivul asasinatului.

"Suntem profund afectaţi de moartea neaşteptată a prietenului nostru Walter Lübcke", au transmis, într-o declaraţie comună, Volker Bouffier, premierul landului Hesse, şi Michael Bodenberg, liderul filialei regionale a CDU.

Lübcke era căsătorit şi avea doi copii.

A intrat în atenţia publicului în octombrie 2015 când a vorbit în favoarea primirii de refugiaţi în Germania. Dar a primit ameninţări cu moartea şi apoi protecţie după ce a spus la o adunare publică destul de agitată că germanii ar trebui să susţină valorile creştine. "Cine nu susţine aceste valori poate să părăsească ţara oricând. Este libertatea oricărui german", a spus el.

Totuşi, reprezentanţi ai partidului spun că aceste ameninţări nu mai erau actuale, iar el era considerat un pacifist.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră