Papa Francisc deschide o a patra cale către sfinţenie

12 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Papa Francisc deschide o a patra cale către sfinţenie

Creștinii care își dau viața pentru a-i salva pe alții vor fi eligibili pentru beatificare, primul pas pe calea către sfințenie, a spus Papa Francisc, conform christiantoday.com.

Papa a deschis o a patra cale către sfințenie, hotărând că "urmarea paşilor și învățăturilor lui Isus" va fi o nouă categorie pentru beatificare alături de celelalte trei din trecut: martirii, cei care au trăit o viață eroică și cei cu o reputație clară de sfânt.

"Dăruirea, susținută prin caritate, exprimă urmarea adevărată, completă și exemplară a lui Hristos", a spus Papa Francisc într-o scrisoare apostolică.

Creștinii care au îngrijit bolnavii de ciumă și au murit mai târziu din cauza bolii ar putea fi incluși printre candidații la beatificare, potrivit ziarului Vaticanului,  L'Osservatore Romano.

Un candidat ar putea fi Chiara Corbella, o femeie italiană în vârstă de 28 de ani, care a refuzat tratamentul pentru carcinom, un tip de cancer de piele, în timp ce era însărcinată, deoarece ar fi riscat viața copilului ei nenăscut. A murit aproape la un an de la naștere, în 2012, când cancerul a devenit terminal și tratamentul a fost ineficient.

Potrivit scrisorii Papei Francis, acești creștini sunt "vrednici de acea admirație pe care comunitatea credincioșilor le-a rezervat-o de obicei celor care au acceptat în mod voluntar martiriul de sânge sau au manifestat virtuți creștine la un nivel eroic".

El a adăugat că eventualii candidați trebuie să fi practicat valori creștine în viață, înainte de acţiunile altruiste, să aibă o reputație de sfânt și să li se atribuie un miracol după moartea lor.

Creștinii care sunt sfinți prin martiriu sunt singurii cărora nu trebuie să li se atribuie un miracol.

Alte stiri din Externe

Ultima oră